Fotbal, Liga a III-a

Bucovina Pojorâta a încheiat cu victorie anul 2013

> Într-un meci contând pentru etapa a XV-a, Bucovina Pojorâta – Ceahlăul II Piatra Neamț 2-1
 

Bucovina Pojorâta a încheiat sezonul de toamnă cu o victorie în fața grupării Ceahlăul II Piatra Neamț, într-un joc din etapa a XV-a a Seriei I a Ligii a III-a. La finele anului 2013, gruparea din Pojorâta a demonstrat că este una din revelațiile campionatului și dragostea cu care este înconjurată de suporteri îi face să fie mai buni. Oaspeții au deschis scorul prin albanezul Hassani în minutul 17. Spre lauda lor, elevii antrenorului Dănuț Mândrilă nu au cedat și au revenit prin golul marcat de Lazăr în minutul 30. Punctul victoriei a fost adus de Buhăcianu, șutul expediat de el de la marginea careului poposind în plasa porții nemțene. Tabela de marcaj nu s-a mai modificat până la finele celor 90 de minute de joc și Bucovina Pojorâta a câștigat cu 2-1 disputa cu Ceahlăul II Piatra Neamț și a încheiat prima parte a campionatului pe locul VII, cu 19 puncte, fiind cea mai bine clasată grupare suceveană din Seria I a Ligii a III-a. FC Pojorâta: Axinte – Donose, Neagoe, Furtună, Ioniță, Nemeș (Prundean), Botezatu (Dodan), Cherariu, Buhăcianu (Erhan), Sîrbu, Lazăr (Stroia). (PETRU TOMUȚĂ)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI