Pe de altă parte, cârtitorii fac vorbire că și bancnota cu poza lui Caragiale își reduce estimp valoarea cu 30%, că premierului i s-ar reduce doctoratul, președintelui, mandatul (doar între orele 21-23, la Cireșica), guvernul s-ar diminua cu 60%, iar parlamentul, doar cu 15% (ca să asigure, totuși, o reprezentare onorabilă)… Altfel, s-ar putea spune că afacerile merg brici, căci doar pentru o primă zi de vineri din vinerile pe care tocmai le petrecem s-a anunțat un câștig enorm (o fi pentru impresie sau și pentru fisc?), cu precădere în contul a două firme de comerț online, sumă similară cu cea rezultată din întreaga campanie de reduceri de anul trecut. Interesant este (doar așa, de bârfit) că reducerile reglementate prin lege (vizând lichidările de stocuri) sunt stabilite în România doar între 15 ianuarie – 15 aprilie și 1 august – 31 octombrie. În rest avem promoții și vineri: zile, săptămâni, decade etc.
Deunăzi, în prima „vinere neagră” din anul III de Black Friday al comerțului românesc, pe o rețea de socializare a circulat, ca semn al contaminării și deja al căderii în derizoriu, fotografia unei movile de barabule dintr-o piață agroalimentară suceveană, barabule cică la preț redus: un leu kilul. Despre un Blac Fraier făcea vorbire un ins care-și dorise enorm un anume tip de laptop, produs al cărui preț îl urmărise, așteptând ieftinirea dintr-o vineri, din vară: în octombrie, marfa se scumpise brusc pentru ca, „la promoție”, să devină acum un pic mai scumpă ca în august… Cam în același ton, o firmă anunța 240 de ore de… Black Friday, făcând reclamă la lenjerie de pat; un lanț de librării își expunea „cărțile anului” cam prost vândute până acum, gata să le livreze cu 10-20 lei mai puțin; o firmă specializată în cursuri își anunța, în contul aceleiași zile de vineri, o săptămână de reduceri substanțiale la cursuri de extrem de scurtă durată (dar certificate de câteva ministere) pentru inspector, manager, negociator, formator, expert etc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii