Apreciere modestă pentru leu

Piața valutară a fost calmă, cu volume de transfer reduse, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele valute.
 

Cursul euro a scăzut de la 4,4502 la 4,4462 lei, într-o ședință care s-a deschis la 4,45 – 4,4530 lei, cotații egale cu cele de la închiderea de vineri. Maximul zilei a fost de 4,4510 lei, iar minimul de 4,4450 lei, astfel că la ora 14 euro se tranzacționa la 4,4440 – 4,4470 lei. Dolarul american cobora de la 3,3101 la 3,2904 lei, o medie mai scăzută, de 3,2809 lei, fiind înregistrată în 7 noiembrie. În schimb, francul elvețian, care beneficiază de statutul de „monedă refugiu”, creștea de la 3,6038 la 3,6060 lei. Monedele din regiune aveau, de asemenea, o evoluție apreciativă față de cea europeană. Moneda poloneză, care a „cochetat” săptămâna trecută cu pragul de 4,21 zloți, se tranzacționa ieri la 4,174 – 4,19 zloți, iar cea maghiară se întărea la 296,8 – 298,5 forinți. Declarația lui Janet Yellen de săptămâna trecută, în care vicepreședinta Rezervei Federale, propusă pentru a prelua, la începutul anului viitor, funcția de șef al băncii centrale a SUA, a afirmat că instituția trebuie să continue programul de relaxare cantitativă, a avut ca efect aprecierea euro. Prin programul amintit Fed injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA, ceea ce a avut ca efect ieftinirea dolarului. La Sibiu, euro se tranzacționa pe decembrie la 1,3503 – 1,3522, respectiv la 1,35 dolari pe martie, iar uncia de aur cobora la 1.283 – 1.285,5 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI