Disponibilizații de la Termica au intrat, până acum, în posesia a circa o treime din volumul plăților compensatorii promise la concedierea lor colectivă, în vara lui 2013. Așa s-a precizat ieri, în cadrul ședinței Comisiei tripartite de dialog social administrație – patronate – sindicate de la sediul Instituției Prefectului. Reprezentații sindicaliștilor au cerut autorităților o poziție clară în privința continuării plăților, astfel încât să nu mai fie nevoiți să facă lunar intervenții în acest sens. „Mai rămâne de achitat circa 64%, ceea ce reprezintă o sumă de 4,5 milioane de lei, pentru toți cei 246 de disponibilizați” a arătat Vasile Mihai, reprezentantul concediaților colectiv. Prefectul de Suceava, șeful Comisiei de dialog social, a precizat că problema veniturilor de completare a fost rezolvată împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. „Ceea ce a ținut de Primărie, Instituția Prefectului și Consiliul Județean a fost această problemă privind asigurarea veniturilor suplimentare și care a fost rezolvată. Contractul colectiv de muncă este atributul societății, care trebuie să asigure cele 18 salarii compensatorii” a precizat Florin Sinescu, menționând că banii dați cu orice titlu de Primăria Suceava vor fi repartizați de administratorul judiciar al Termica, în conformitate cu „filosofia de utilizare a fondurilor în cauză”. Primarul Ion Lungu a evidențiat că datoriile municipalității către operatorul de termoficare în insolvență sunt de 3 milioane de lei, reprezentând diferența de tarif la energia termică. La acestea se adaugă încă 3,2 milioane de lei, rest din majorarea de capital social de 7 milioane de lei, aprobată de CL, și cu scadență la 1 ianuarie 2016. „Mai mult de 500.000 de lei pe lună cu destinația majorării capitalului social nu putem da. Totuși, pentru a da acești bani, și a nu ajunge în altă parte, avem nevoie și de o confirmare a administratorului judiciar” a reliefat Lungu, adăugând că atât luna aceasta, cât și în decembrie, de la bugetul local vor fi disponibilizate încă două tranșe, în valoare de câte 500.000 de lei fiecare. Edilul-șef a evidențiat că, până în prezent, în medie, la fiecare disponibilizat au ajuns 10.000 de lei, ceea ce „nu este de ici de colo”. Teodor Matei, asociat coordonator al MGA Insolvency SPRL, a explicat că în momentul în care în conturile Termica intră banii virați de Primărie, de asociațiile de proprietari sau din alte surse, administratorul judiciar poate face plăți în conformitate cu prevederile legale, respectiv pentru cheltuielile curente. „Când intră banii în cont, noi achităm acolo unde există urgențe maxime. În momentul în care există excedent, lucru care s-a întâmplat și în această perioadă, facem și plățile către salariați” a susținut Teodor Matei, adăugând că procedeul este valabil și pentru intervalul care vine, contându-se pe tranșele de 500.000 de lei date de Primăria Suceava. Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al Termica, spune că de pe 18 iunie, de la intrarea în insolvență, s-au acumulat datorii de 12 milioane de lei, pierderile fiind de 2,5 milioane de lei. El a precizat că prima dată se fac plăți către furnizorii de utilități, după care către salariații disponibilizați, celelalte datorii, către diverșii furnizori, fiind, pe cât posibil, amânate. „Plățile se fac de administratorul judiciar, într-o anumită ordine de priorități, cele salariale fiind pe primul loc, dar cu condiția asigurării continuității activității societății” a precizat Ovidiu Dumitrescu.
> Până în prezent, în medie, fiecare disponibilizat de la firma de termoficare a primit câte 10.000 de lei, a evidențiat primarul Ion Lungu > Un aspect pozitiv este asigurarea, cu sprijinul Guvernului, și a veniturilor de completare, a reliefat prefectul Florin Sinescu
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii