Astăzi

ASUS și ANOSR îi cheamă la protest pe toți studenții

Studenții suceveni sunt chemați astăzi la protest de Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), pentru „a cere Guvernului României alocarea a 6% din PIB pentru educație începând cu anul 2014”.
 

Reprezentanții ASUS, asociație membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), au informat că protestul va începe la ora 14 și se va desfășura în fața Prefecturii Suceava. „Alături de studenții suceveni, vor protesta și studenții din alte 10 centre universitare importante din țară – București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Galați, Baia Mare, Sibiu, Oradea și Alba Iulia, având cu toții aceeași revendicare – alocarea a 6% din PIB pentru educație. Nemulțumirile studenților pleacă de la faptul că universitățile, în contextul unei subfinanțări constante a educației din România, au fost nevoite să crească o serie de taxe, să comaseze grupe și facultăți sau să reducă și chiar să oprească în unele cazuri investițiile ce țin de îmbunătățirea calității sistemului educațional” precizează ASUS. Reamintim că studenții cer Guvernului României să respecte Legea Educației Naționale și să aloce 6% din PIB pentru educație, să crească finanțarea de bază a universităților până la valoarea ei din 2008, să crească subvenția pentru cămine/ cantine cu 30%, precum și fondul de burse, cu destinație clară către bursele sociale, și să existe investiții reale în centrele de consiliere și orientare în carieră și o metodologie care să definească normele de funcționare a acestora. „Nu vedem vreo strategie clară, nu se implementează soluții, nu se iau măsuri reale” Demersurile studenților pentru creșterea finanțării educației au început încă din luna ianuarie a acestui an, când a fost depusă la Guvern și Parlament petiția de peste 100 de metri semnată de 10.000 de studenți. Întrucât „aceasta nu a stârnit nicio reacție din partea instituțiilor statului”, ele „ignorând complet mesajul studenților”, au urmat adrese, scrisori, lansarea studiului „Responsabilitate pentru Educație” care prezenta problema subfinanțării educației din perspectiva studenților, un marș al liderilor studenților desfășurat la Timișoara etc. În luna octombrie, ANOSR a lansat platforma online www.6pentrueducatie.ro, în care au fost prezentate opiniei publice necesitatea alocării a 6% din PIB pentru educație, efectele subfinanțării educației și asumările legislative existente în acest sens, fiind reuniți în acest demers reprezentanți ai elevilor, părinților, sindicatelor și rectorilor, care au primit „mesaje de susținere din partea unor reprezentanți ai societății civile sau a unor personalități publice interesate de viitorul României”. Au existat și întâlniri cu reprezentanții Ministerului Educației și ai Guvernului, însă „toate s-au desfășurat fără asumări clare din partea guvernanților cu privire la creșterea finanțării educației și alocarea a 6% din PIB, așa cum studenții au solicitat”. Săptămâna trecută, pe data de 6 noiembrie, studenții au organizat greve japoneze în cele mai importante centre universitare din țară, printre care și la Suceava, ei solidarizându-se astfel cu protestul profesorilor din București. „Ignoranța guvernanților a depășit orice limită. Vorbim despre finanțarea educației, trimitem adrese, petiții și analize de peste un an de zile, dar parcă vorbim cu pereții. Nu vedem vreo strategie clară, nu se implementează soluții, nu se iau măsuri reale. A sosit momentul să ne cerem drepturile și în stradă. Poate așa se vor mai trezi și vor respecta legea și propriile lor asumări. Așteptăm ca pe lângă studenți să ni se alăture la protest toți cei care cred că sistemul de educație încă mai poate fi salvat dacă este tratat cu responsabilitate și finanțat corespunzător. Guvernele din ultimii ani și-au bătut joc de educație și această bătaie de joc nu poate să mai continue dacă vrem un învățământ decent și un altfel de viitor pentru România!” a declarat Mihai Dragoș, președinte ANOSR.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI