Vicepreședintele PSD Suceava, consilierul județean Dan Cușnir, a apreciat, ieri, într-un comunicat de presă, că de fiecare dată când s-a aflat pe șoseaua de ocolire a Sucevei senatorul Gheorghe Flutur a ales un moment nepotrivit, și nu s-a aflat la momentul potrivit, când trebuia să fie dată în funcțiune, în luna iulie 2012, dar din cauza guvernării PDL acest lucru nu a fost posibil. În comunicat, consilierul județean PSD arată că valoarea inițială a acestui proiect a fost de 223 milioane lei, dar după ajustările PDL-iste, valoarea a crescut cu 62% la 361 milioane lei. „Datorită specialiștilor PDL-iști în proiectare drumuri și căi ocolitoare, pe suceveni centura îi costă cu 30 milioane euro mai mult. Proiectul inițial era cu două benzi pe sens dar specialiștii au stabilit că sucevenilor le este suficientă o bandă pe sens. Fiecare kilometru de centură, cu o singura bandă pe sens, a costat 6,61 milioane euro” arată Dan Cușnir. El menționează că, în anul 2004, șoseaua ocolitoare a Sucevei a fost subiect de promisiuni electorale ale tandemului Flutur – Lungu, iar până în 2008, timp de 4 ani, nu s-a întâmplat nimic. „În anul 2008, într-un moment nepotrivit, pe ceață și ploaie, Gheorghe Flutur își inaugura campania electorală, forțat, pe centura Sucevei. În timp ce firmele serioase de construcții reduceau activitatea pentru perioada de iarnă, populistul Gheorghe Flutur anunța începerea lucrărilor. Bineînțeles că până în primăvara anului următor nu s-a mai întâmplat nimic. În anul 2009, tot pe ploaie, cu ocazia vizitei ministrului transporturilor de la acea vreme, Gheorghe Flutur s-a aflat din nou într-un moment nepotrivit pe șoseaua de ocolire a Sucevei. La doar câteva zile, datorită alunecărilor de teren, un tronson pentru care s-au cheltuit 10 milioane de euro a fost compromis. A fost nevoie să se refacă proiectul deoarece varianta aleasă de specialiștii PDL în căi ocolitoare a însemnat o soluție din nou proastă. A existat un studiu geotehnic serios pentru a prevedea alunecările de teren? S-a ținut cont de studiul geotehnic atunci de către instituțiile autorizate în acest sens?” se întreabă consilierul județean. El mai arată că, în anul 2012, într-un alt moment nepotrivit, senatorul Gheorghe Flutur își începea campania electorală pe centura Sucevei, în locul numit „Zidul morții. „Nicăieri în lumea civilizată nu mai există așa o monstruozitate criminală, un pilon de pod în mijlocul unui drum european, o altă năstrușnică idee a specialiștilor PDL în căi ocolitoare” se mai arată în comunicat. Vicepreședintele PSD Suceava concluzionează că „întotdeauna, Gheorghe Flutur s-a aflat pe șoseaua ocolitoare a Sucevei în momente nepotrivite”, iar, după cum spune și o vorbă din străbuni, senatorul Gheorghe Flutur este „Omul Nepotrivit la locul Nepotrivit”. „Singurul moment în care Gheorghe Flutur ar fi trebuit să se afle pe centura Sucevei ar fi fost pe 12.07.2012, data limită la care Guvernarea PDL ar fi trebuit să finalizeze lucrările acestui obiectiv de investiții. Datorită întârzierilor, a ratat, previzibil, acest moment. Ca și multe altele” adaugă Dan Cușnir. Liderul social-democrat sucevean apreciază că atracția senatorului Gheorghe Flutur spre centură este explicabilă. „A trecut mai puțin de un an de când a fost trimis de către suceveni, de două ori consecutiv, pe centura politicii. Ar fi putut trage învățămintele necesare însă, previzibil, nu a făcut acest lucru. Previzibil, deoarece Gheorghe Flutur se află pe o altă centură, pe centura moralității. În aceste condiții putem anticipa tema următoarei ieșiri publice, de duminică, a senatorului Gheorghe Flutur și anume falimentarea, în perioada 2009 – 2012, a Societății Comerciale Drumuri și Poduri SA, firmă suceveană, având ca unic acționar Consiliul Județean Suceava, în detrimentul unei firme private din județul Botoșani. Asta DA, Domnule Gheorghe Flutur, atitudine și abordare de Bucovinean” conchide vicepreședintele PSD Suceava, Dan Cușnir.
> Spune vicepreședintele PSD Suceava Dan Cușnir, consilier județean
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii