Pagina de literatură a ziarului „Zori noi” – mediu fertil de formare și promovare scriitoricească (VI)

Scriitorul local

 

Cu nuanță de paradox, Albert Thibaudet afirma că: „romanul francez e provincia”. Aceasta voia să însemne că trăsăturile care dau pondere romanului vin de pe întreg teritoriul unei țări. Referindu-ne la cultură, concluzia e aceeași. Publicațiile actuale din diverse colțuri de țară se înscriu într-o constelație cu atât mai luminoasă, cu cât alcătuirea lor prezidează concordanța deplină cu epoca. Paginile unei publicații trebuie să exprime conștiința epocii; întârzierile în trecut duc, inevitabil, la anacronism. Prozatorii de acum cincizeci de ani au fixat în tablouri cunoscute scene de provincie monotonă, cu oameni încovoiați de rutină, sceptici până la sarcasm. Acest trecut e o imagine ce se depărtează mereu; oamenii sunt astăzi alții. Câte valori virtuale s-au pierdut în ceața de atunci ! Oraș mare, centru turistic și de industrie, Suceava a avut și are și scriitori. Cei mai mulți s-au impus lent, dar indiscutabil, ca forțe autentice, tot mai greu de neglijat. Sentimentul de însingurare și provizorat, mărturisit de unii, e poate explicabil în condițiile depărtării de marile centre culturale și de o revistă care – se știe – poate determina constituirea unui climat cultural favorabil. Dată fiind prezența compactă și susținută a sucevenilor în viața literară (în reviste și editorial), e de presupus, evident, că ei beneficiază de solicitudinea și interesul organelor locale. Spun asta pentru că, din păcate, poetul sau prozatorul domiciliat la distanță de Capitală are de învins încă dificultăți reale și bine cunoscute, între care prejudecățile criticilor nu în primul rând. Dar un firesc impuls de largă promovare a valorilor autentice a făcut să apară în multe orașe de provincie, printre care și Suceava, o viață literară activă. Există scriitori care se formează în orașul de provincie – prin ziarul local și prin instituțiile de cultură existente – și care, apoi, pleacă spre centre mari ale culturii; alții rămân însă o viață întreagă aici. Este normal ca ei să fie cunoscuți în primul rând pe plan local, deși, din păcate, nu se întâmplă totdeauna așa. Lucru ciudat, dar există oficialități locale și există profesori de literatură care nu cunosc suficient de bine și nu popularizează cum s-ar cuveni valorile „locale”. Profesorul de literatură română este primul care trebuie să creeze un climat de simpatie pentru scriitorii locului. A încerca să-l discreditezi în ochii elevului, a nu-l aminti ca pe un exemplu moral și profesional înseamnă a crea o prejudecată ideii de cultură. Pe fondul neîncrederii față de valorile locale se pot naște și dubii în legătură cu valoarea și rolul literaturii în genere. Nu avem pretenția ca scriitorul local să devină obiect de studiu la orele de clasă. Numele lui revine însă în dese ocazii – mai ales la noile apariții editoriale – și elevii se interesează ei înșiși de creația acestuia, vor o opinie, o judecată de valoare. A răspunde superficial sau chiar a nu răspunde la întrebările elevului, înseamnă a compromite interesul pentru actual. Barând drumul pentru valori ale locului, se aduc – nu mai trebuie dovedit – și prejudicii [educației] patriotice. În ce alte împrejurări scriitorul poate face cunoștință cu scriitorul local? În cenacluri, șezători literare sau în discuții libere, atât de frecvente potrivit noului raport educativ profesor-elev. Luând ca exemplu Suceava, vom nota că ea are, în anii noștri, un climat literar fertil. Nu ne referim la cei peste patruzeci de scriitori plecați în decursul timpului de pe meleagurile bucovinene pe care i-a repertoriat un elev pentru un fișier bibliografic al revistei Liceului „Petru Rareș”, ci la cei zece-cincisprezece activi astăzi în acest oraș, sau care, deși plecați, întrețin legături frecvente, participă susținut la viața cultural-artistică suceveană. Se constată însă o anume „rezistență” a profesorilor de română față de scriitori trăind pe aceste meleaguri. Poezia lui Emil Brumaru merită mai multă atenție la Suceava. Emil Brumaru e citit și recunoscut mai mult în alte locuri decât la el acasă. La fel, merită mai multă atenție paginile de mare frumusețe ale lui George Sidorovici, povestirile sale din volumul Vulpile ori Pădurea de dincolo. La fel, nu pot fi trecute cu vederea nume care contribuie activ la ceea ce se numește climatul cultural al Sucevei ca: Marcel Mureșeanu, Alexei Rudeanu, George Damian, Constantin Ștefuriuc, Vasile Andru sau „cronicarul de la Arbore”, Toader Hrib. Mai ales că toți aceștia sunt prezenți în viața literară a țării, rețin atenția publicului și figurează în bilanțurile criticii literare. Text stabilit și comunicat de NICOLAE CÂRLAN