Primăria municipiului Suceava organizează, în luna septembrie, licitație pentru modernizarea pieței agroalimentare centrale. În bugetul pe anul 2013, în acest scop este disponibilă suma de 1 milion de lei, aceasta urmând a lua calea înlocuirii acoperișului, modernizărilor din interiorul pieței, precum și amenajării unui sistem de încălzire a spațiilor în cauză. „Vom împărți piața în două, în sistem modular, astfel încât, atunci când este frig și nu sunt comercianți mulți, să dăm căldură doar într-un singur spațiu” explică primarul. Municipalitatea și-a propus să modernizeze toate piețele agroalimentare, însă inițiativa este frânată de încasările slabe ale Direcției Administrației Piețelor.
Lungu susține că acestea sunt tot mai mici, anul trecut, în comparație cu 2008, sumele adunate din închirieri fiind în scădere cu 22,45%. În același interval, veniturile Direcției Administrației Piețelor, realizate de pe urma activității din Complexul Comercial Bazar, s-au diminuat cu 27,44%. Astfel, în condițiile în care taxele și impozitele au rămas la fel, în 2012 s-a încasat cu 3,8 milioane de lei mai puțin decât în urmă cu 4 ani. „Este și acolo criză economică, de aceea banii sunt mai puțini, fapt care nu ne permite să avem resurse financiare pentru a moderniza și celelalte piețe, respectiv cele din cartierele George Enescu și Burdujeni” a precizat edilul-șef, manifestându-și optimismul în legătură cu primenirea acestora până la finele mandatului în curs. În 2012, din Bazar, la bugetul Direcției Administrației Piețelor au intrat 3,8 milioane de lei, față de 5,2 milioane de lei, în 2008. „O parte dintre comercianți nu-și mai desfășoară activitatea, după modernizarea bazarului scăzând numărul de chioșcuri. Pe de altă parte, unii dintre ei au restanțe la plata obligațiilor, aceștia motivând că nu sunt bani” a conchis Ion Lungu.

























Comentarii