Cum se întâmplă de obicei la noi, această generoasă inițiativă a Grupului Editorial All, menită să-i stimuleze pe scriitori și să relanseze interesul publicului pentru romanul românesc, a fost primită cu rea-credință de diverși comentatori. Unii critici literari, nemulțumiți că nu fac parte din juriu, că n-au un control asupra atribuirii unui premiu literar atât de important, au pus la îndoială competența celor care acordă premiul. Iar unii romancieri lipsiți de talent, conștienți de faptul că n-au nicio șansă să învingă într-o asemenea competiție, au scris negru pe alb că premiul este prea… mare pentru România, că ar trebui împărțit mai multor autori (ca un ajutor social!). Ce rușine! În loc să ne bucurăm că se întreprinde ceva în folosul literaturii române, ne uităm negri de invidie la cei care au făcut posibilă acordarea premiului și îi blamăm. Obiecțiile aduse sunt aberante și ilustrează ridicolul la care îi poate duce pe unii autori gelozia literară. Juriul este format din cei mai buni critici literari ai momentului: Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache și… eu (care mai sunt și președintele juriului!). Din întreaga producție de romane a anului anterior, acest juriu nominalizează, cu maximă obiectivitate, după dezbateri de mai multe săptămâni, cele mai bune cinci romane. Intră în joc, apoi, un grup de douăzeci-treizeci de bloggeri, care reprezintă publicul (pentru că și publicul trebuie să aibă un cuvânt de spus). Acest grup alege romanul căruia i se va acorda premiul. Exact ca în tribunalele americane, unde competența profesională a magistraților este supervizată de bunul-simț al unui juriu format din nespecialiști în drept, în acordarea premiului „Augustin Frățilă” sunt folosite două filtre: acela al cititorilor profesioniști și acela al iubitorilor de literatură aflați în afara grupurilor de interese din viața literară. Nu există – și nu a existat vreodată la noi – o mai bună formulă de selecție. Așteptăm, cu dragoste și cu o imensă curiozitate, romanele apărute în 2012 care vor fi înscrise în competiție. Ele pot fi trimise de autori sau de edituri pe adresa: Grupul Editorial All, b-dul Constructorilor nr. 20 A, sector 6, București, până pe data de 20 iulie 2013.
Se va acorda în curând Premiul „Augustin Frățilă” pentru cel mai bun roman apărut în 2012. Premiul, instituit de fundația „Casa de Cultură” (de pe lângă Grupul Editorial All), constă în 10 000 de euro și se află la a doua ediție. Anul trecut el a fost câștigat de Lucian Dan Teodorovici, cu romanul „Matei Brunul”. Tot atunci, postul de radio Europa FM i-a acordat un premiu de popularitate, în valoare de 2 000 de euro, Mirelei Stănciulescu, autoarea romanului „Emoția”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii