Sfântul de la Suceava

Pe diaconul și universitarul Vasile M. Demciuc l-am cunoscut cu destui ani în urmă ascultându-l povestind la postul național de radio despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

 

Tipăriturile care i-au urmat, ,,Viața Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, Suceava, 1990, ,,Un «palladium» al Moldovei – Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Bacău, 2004, cărora li se alătură acum ,,Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Doxologia, Iași, 2012, întregesc imaginea unei preocupări constante, care face din Vasile M. Demciuc unul dintre cei mai importanți specialiști în acest ,,sfânt național al Moldovei”. Și cum se întâmplă cu pasiunile veritabile, pe care nicio carte nu le încheie cu adevărat, nu m-am mirat când recent mi-a spus că aflându-se cu o bursă la Karadeniz Technical University Trabzon trăiește din plin bucuria simțământului de a respira același aer cu Sf. Ioan cel Nou, născut acolo, în jurul anului 1300. Cu autoritatea celui care a cercetat documente bisericești, istorice și literare privitoare la viața negustorului Ioan sub arcada credinței creștin-ortodoxe și la soarta moaștelor sale, Vasile M. Demciuc susține, argumentând, că mucenicia sa s-a petrecut în Cetatea Albă de la gurile Nistrului și nu în undeva în Peninsula Crimeea sau în zona Kievului. De asemenea, în aceeași zonă a multitudinii de păreri, autorul optează ca dată a aducerii moaștelor Sfântului de la Cetatea Albă la Suceava pentru ,,a se folosi în continuare expresia cronicarului [Grigore Ureche, n.n.] în doi ani de la domnie [domnia lui Alexandru cel Bun, n.n.], expresie care considerăm că este cea veridică, în concordanță cu faptele”, adică în jurul anului 1402, ceea ce reprezenta ,,o întărire a recunoașterii că Moldova era o țară ortodoxă, că avea o mitropolie recent recunoscută de Patriarhia Ecumenică, instituindu-se în chip de patron al scaunului mitropolitan și al Țării Moldovei un sfânt ortodox, martirizat în urma unor intrigi”, precum și ,,o capodoperă a diplomației și artei politice, în fața Poloniei catolice, care încerca să-și exercite influența asupra Moldovei ortodoxe”. Demnă de menționat este și convingerea lui Vasile M. Demciuc, că ecourile acestui episod, al aducerii moaștelor la Suceava, în cultura moldovenească medievală și crearea unei hagiografii și a unei iconografii”, nu mai vorbim de afluxul credincioșilor la racla lor, pledează pentru un Sf. Ioan cel Nou ,,devenit, din secolul al XV-lea, un adevărat sfânt național al Moldovei”. Cinstind cu această carte memoria părintelui arhim. Grigore Halciuc, starețul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Vasile M. Demciuc își exprimă gratitudinea față de acad. Răzvan Theodorescu, a cărui lecție majoră o recunoaștem în deosebit de interesantele capitole dedicate de autor raclei, ,,o prețioasă operă de orfevrerie medievală” și prezenței Sfântului de la Suceava ,,în programele iconografice ale bisericilor din Moldova”. Nu mai puțin ne-au plăcut însă și paginile dedicate referirilor formulate de călători străini privitoare la Sfânt ori cele consacrate lui Grigore Țamblac, veritabil ,,ambasador al Ordoxiei”, nume ,,celebru în istoria culturii sud-est europene”. Scrisă de un diacon, cartea lui Vasile M. Demciuc exprimă evlavie. Universitarul își spune de asemenea cuvântul în densitatea informației, în bogăția bibliografiei, în cântărirea opiniilor și în argumentarea părerilor proprii. Iubitorul de artă și literatură împlinește o carte care interesând pe multă lume, atrage puternic privirile sucevenilor. E vorba doar de Sfântul lor, nu? Nu numai, ne contrazice din cer Ioan Alexandru: ,,La Sânziene, tot Ardealul vine /Să stea o noapte lângă Sfânt Ioan, /Cu straițele de lăcrimații pline /Și după ce de plâns și bucurii /S-a deșertat cu fiecare-n parte, /Pe aripi uriașe în sobor, /Trag în Ardeal Moldova fără de moarte”.