Potrivit unui comunicat de presă al CJ Suceava, după ce au câștigat campionatul de fotbal pe județ, în aprilie, la Bosanci, echipa elevilor din Voitinel (clasele I-IV), formată din Cârdei Alexandru Constantin (10 ani) – portar, Sârbu Fernando Eduard (10 ani) și Cârdei Alexandru Mihai (10 ani) – fundași, Crăciun Alexandru (10 ani), Chifan Alexandru Constantin (11 ani) și Hura Alexandru Ioan (11 ani) mijlocași, și Hura Cosmin (9 ani), Coroamă Cornel Liviu (9 ani), Chifan Nicusor (10 ani) – atacanți, a făcut o figură frumoasă și la campionatul regional. „Astfel, după un scor categoric împotriva celor de la Vaslui, 4-0, și un egal muncit cu echipa similară a celor din Iași, 2-2, elevii suceveni s-au calificat în finală, unde au întâlnit echipa din Botoșani. După un meci aprig disputat, echipa din Voitinel a reușit să se impună cu 1-0, câștigând astfel turneul regional. Cei 9 elevi de la Școala Generală din Voitinel sunt îndrumați de profesorul de sport Cârdei Alexandru și au beneficiat de ajutorul unor agenți economici din zonă pentru a efectua deplasarea la Bacău. Realizarea e cu atât mai spectaculoasă, cu cât antrenamentele puștilor se desfășoară pe toloacă, în comună neexistând niciun teren de sport și nici sală de sport” se arată în comunicatul CJ. Sursa citată mai precizează că primarul localității, Maria Pleșca, spune că a făcut demersurile încă din 2006 la Ordonanța 7 pentru o bază sportivă în comună, dar, până în acest moment, nu s-a primit finanțare pentru demararea proiectului. „Chiar și în aceste condiții, credem că acești copii vor veni cu rezultate bune și de la etapa pe țară, care se va desfășura luna viitoare la Brașov” a declarat primarul comunei Voitinel.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a premiat, vineri, nouă elevi de la Școala Generală Voitinel pentru rezultatul deosebit de la Campionatul Regional de Fotbal desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în localitatea Sascut din județul Bacău.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii