Dl Băsescu schimbă macazul

Președintele nu este la prima schimbare radicală și neașteptată. Probabil, obișnuit de pe mare unde vântul e capricios, bătând când la pupă, când la proră, pe parcursul carierei sale politice a apelat adesea la schimbări, multe spectaculoase, ca aceea de acum. De insistat asupra cauzelor și a evoluțiilor.

 

Schimbări, întoarceri, reevaluări Prima care a trezit atenția asupra personajului politic a fost răsucirea față de Victor Ciorbea, prim-ministru al guvernării Convenției Democrate, împreună cu care ajunsese la un acord politic în 1996. Atunci, încălcarea acordului, atacurile repetate, culminând cu demisia miniștrilor PD, au provocat căderea guvernului țărănist-liberal. A doua a survenit odată cu realizarea soluției imorale, la sfârșitul lui 2004, când prin „căciulirea” în fața PUR-ului voiculescian, Alianța DA reușește să formeze o majoritate și un guvern. A urmat o întoarcere bruscă spre ce îi era tare drag: jocurile politice. La doar câteva zile de la instalarea guvernului Tăriceanu, declară soluția PUR imorală și încearcă să impună alegeri anticipate cu gând că PDL le va câștiga. Urmarea logică a fost ieșirea PDL de la guvernare în 2006, cu acuze asupra liberalilor că i-ar fi dat afară, ceea ce a mirosit a manipulare: Radu Berceanu și colegii săi participau ziua la ședințele de guvern conduse de Călin Popescu Tăriceanu, iar seara apăreau regulat la televiziuni și îl înfierau pe prim-ministru sau își băteau joc de guvernare și de liberali. Pristandale Apoi a schimbat radical orientarea doctrinar-ideologică de stânga a PDL, pe atunci membru al Internaționalei Socialiste, devenind într-o singură noapte partid popular, așadar de dreapta. Cu aceiași oameni, cu același discurs de până atunci. Li s-a adăugat în 2007 gruparea trădătorilor liberali, PLD, dirijată de Theodor Stolojan. O altă rotire a azimutului politic s-a produs în 2009 prin cooptarea la guvernare alături de PDL a PSD, condus la vremea respectivă de Mircea Geoană. Dl Băsescu s-a servit de susținerea stângii social-democrate până a trecut hopul legitimării în Parlament, ca, la nici 9 luni, să renunțe brusc la „visul văzut cu ochii” de a avea o majoritate de peste 70%: veneau alegerile prezidențiale și reușita era incertă. Contracandidații săi aveau șanse mai mari. Să fie ultima? Ultima schimbare nu a fost anticipată nici de cei mai vizionari analiști: concomitent cu acceptarea Laurei-Codruța Kovesi la DNA de către prim-ministrul Ponta, președintele a devenit un susținător fervent, un „lobbyst” al guvernului USL și al lui Victor Ponta care, din plagiator, pușcăriabil, autor de lovituri de stat și puciuri… a devenit subit „partener corect” pentru că a început să înțeleagă „gravitatea crizei politice” declanșate în 2012. Nu numai că Victor Ponta conduce cică un guvern performant, dar „deocamdată este un bun moștenitor”: „m-aș simți vinovat dacă nu aș transfera portofoliul de încredere și relații în lumea politică europeană, transatlantică”, zice dl Băsescu. Dintr-o dată, autorul atâtor schimbări radicale se lasă pradă unei clipe nostalgice de omenie, de bonomie și noblețe politică: ajuns la vârsta când bărbații de stat încep a-și scrie memoriile, are remușcări. Luat cu valurile politicii, a uitat să-și pregătească din timp un moștenitor căruia să-i lase experiența, învățăturile, relațiile și, bineînțeles, republica, mai bine zis, regatul, căci republica nu se lasă moștenire. Întrebări și explicații În spațiul public au apărut îndată atât întrebări despre cauzele determinante ale schimbării intempestive a atitudinii prezidențiale, cât și presupuse explicații: 1. a prins subit drag de prim-ministru și de guvernul USL deoarece, după numirile șefilor la Parchete și a ministrului Robert Cazanciuc la Justiție, s-a schimbat optica UE și a înalților comisari ai CE; 2. există o „estimare pozitivă de creștere economică de 1,7% anul viitor”, absorbția fondurilor europene a crescut de la 3% în vremea prim-ministeriatului lui Emil Boc, la 13,5%, cu posibilități de creștere în 2014. În plus, „este pentru prima dată când avem un sold pozitiv al comerțului exterior, prima dată de la Revoluție”. Din cele de mai sus s-ar putea crede că, la prima vedere, e vorba de oportunism și de trecere de partea celui puternic. Or, ținând cont de evoluția personajului nostru politic, explicația pare deocamdată puerilă. Ca întotdeauna, răspunsurile corecte le vom afla în perioada imediat următoare.