Mici arhitecți la Uzina de Apă Suceava

Pe unul din cele câteva panouri ilustrate cu clădiri industriale abandonate de oameni în mersul timpul și al lumii și preschimbate în centre culturale se află și povestea Uzinei de Apă Suceava: ,,Uzina de apă din Suceava (Wasserwerk der Stadt Suceava) a fost proiectată de dr. ing. G. Thiem, inginer de construcții civile (zivillingenieur) din Leipszig în 1908 și a fost construită de firma «Rumpel» din Viena.
 

Ansamblul (casa pompelor, stația de tratare a apei și puțul colector) a fost finalizat și dat în folosință în anul 1912. Aceasta a funcționat până în anul 1960, când a fost înlocuită cu o stație mai modernă. După această dată, utilajele au fost dezafectate, clădirile rămânând neutilizate”. După ce 50 de ani și-a făcut datoria, alimentând orașul Suceava cu apă potabilă în sistem centralizat, grație unui proiect al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Nord-Est, Uzina, clădire de patrimoniu, a fost reamenajată și transformată în Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ,,Uzina de Apă” Suceava, cu spații expoziționale, de conferințe, concerte, teatru, precum și, firește, sediu al Ordinului. Însă copiii, elevii clasei a V-a B de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, nu-i acordă atenție, preocupați să-și compare lucrările și să se asigure, vorbind la telefonul mobil, că părinții care nu au ajuns încă nu vor întârzia la vernisaj. Mă mir că reușesc, întrucât aici, în adâncul delușorului în vârful căreia se află, restaurată, clădirea-monument – ,,document” al începerii modernizării așezării la debutul secolului XX -, zidurile între care vreme de jumătate de veac s-a aflat apă sunt atât de groase, de rezistente, încât nu par a îngădui să treacă niciun semnal, nimic dincolo de ele. În schimb degajă o ușoară senzație de frig sau mi se pare, imaginația își joacă rolul. E un efect legat de generație, contrazis de altminteri de microclimatul plăcut. Pentru ei, copiii născuți la începutul mileniului III, și aflați în anul 101 al Uzinei, imaginea apei duse în spate sau în căruțe de sacagii aparține unui timp imemorial. Ca și lumea fără computere, celulare etc. Aceasta nu înseamnă totuși că nu-i interesează poveștile urbane, așa cum îi interesează și legendele istorice sau basmele populare. Pur și simplu au mai fost, au ascultat și cercetat deja acest spațiu luni, și ei, tinerii arhitecți Octavian Procopov, Lucian Matei, Ramona Călin și Andrei Florin Manole, i-au familiarizat cu Uzina și cu istoria ei. Și pe părinții care i-au adus sau i-au luat de aici. În ce-o privește, cred că Tamara Brutaru, profesoara dirigintă a clasei, le cunoștea dinainte, de aceea și hotărârea de a răspunde cu bucurie (,,împreună cu Familia” – familiile elevilor) invitației Asociației North Eastern Arhitect, grupare a tinerilor din Filiala Ordinului Arhitecților, și de a le acorda două zile din săptămâna să știm mai multe, să fim mai buni a acestui aprilie 2013. Pentru răstimpul menționat există și o denumire după tiparul timpului nostru: Workshop de desen tehnic și perspectivă liberă ,,Redecorarea orașului prin desen”. Dar, de fapt, pe lângă investigațiile prin aceste cavități subterane, prin aceste hrube cu aspect de ruinuri, ce a mai făcut A cincea B luni? A învățat să privească și să vadă pe hârtie o casă în spațiu și să-și închipuie casa, orașul altfel. Să mai spunem, dar nu într-o paranteză, că într-o pauză de lucru au mâncat brioșe și au băut ceai – răsfățul excepțional într-o săptămână excepțională al doamnei diriginte. Și pentru că și vernisajul expoziției intra în aceeași categorie a excepționalului, pentru miercurea lui, prof. Tamara Brutaru le-a pregătit un tort. Dna Lăcrămioara, mama lui Mariam Kutkut (pentru că dacă nu se cunosc deja, părinții așa se prezintă în astfel de prilejuri, cu numele copiilor lor), președinta comitetului de părinți al clasei, împreună cu o micuță echipă din care au făcut parte și dna Alina, mama lui Victor Grigore, și dna Ramona, mama Arianei Rusu, și dna Sânziana, mama lui Alexandru Vacariu, au pregătit și alte surprize. Lângă casa ei, văzută și din față, dar și în fiecare dintre încăperile sale, Dalia Nicol Cernica a adus un tren. Ea crede (ca și specialiștii în transporturi ai Uniunii Europene) în viitorul acestui mijloc de deplasare economic și nepoluant? Florina Putra și-a prefăcut acoperișul locuinței într-o vrăjitoare. Oare se gândește că în basme cel mai simplu este să zbori cu mătura? În schimb, casa lui Alexandru Vacariu este într-o cetate. Cetatea de Scaun a Sucevei în viitorul care îi va readuce chipul de odinioară? Ezită, așa că discutăm despre medievaliști. Andrei Popescu și Bianca Motrescu și-au concentrat atenția asupra construcției în spațiu. Nimic nu trebuie făcut superficial, nimic nu trebuie lăsat la întâmplare, spune și desenul lui Victor Grigore, căruia, după ce l-a privit atentă, dna dirigintă Tamara Brutaru, profesoară de matematică, îi zice: ,,Ai să te descurci la geometria în spațiu nemaipomenit!” E de ajuns să vezi expoziția ca să-ți dai seama cât de întemeiată este convingerea lui Octavian Procopov și a colegilor săi că într-A cincea B există mici talente, mici promisiuni pentru arhitectură, convingere care o dublează pe a profesorului Bogdan Luparu că și în această clasă, ca în toate celelalte ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, se află mulți copii înzestrați pentru desen, cu simțul culorii, cărora le place să se exprime și cu ajutorul lor. ,,Vă știam buni la română, dar descopăr că vedeți piscine, grădini în locuri surprinzătoare și asta e minunat!” Aprecierea e primită cu aplauze, fiindcă toți o cunosc pe dna directoare Gabriela Mihai. În schimb, cu dl arh. Constantin Gorcea, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Nord-Est, acum se întâlnesc prima oară. E o întâlnire care Domniei Sale îi provoacă o emoție deosebită: a fost cu ani în urmă elev tot la Unu și nu poate uita nici acum excursia prin munți organizată de dna prof. Elena Paulencu, soldată cu un serios tezaur de cioate, cărora le-a dat o formă, pe care a încercat să le modeleze, poate semn al alegerii profesionale de mai târziu. Oare vor mai fi fiind păstrate în vreun depozit al școlii? Dna Gabriela Mihai nu știe, dar este sigură că în mai, la sărbătoarea semicentenarului acestei prestigioase unități a învățământului preuniversitar sucevean, multe lucruri vor fi aduse, puse din nou în lumină. Lucruri, dar mai ales oameni, ca primul director al acesteia, prof. Mihai Filip, care în august va împlini 90 de ani și care și-a asociat atât de puternic personalitatea de școala pe care a condus-o multă vreme, încât – povestește dna Gabriela Mihai – ajunsese să i se spună școala lui Filip, și ca atâtea alte cadre didactice de valoare: Elena Paulencu, Adrian Bocancea, Maria Lateș, Elvira Pălănceanu, Gina Brădățanu, Elena Ciobanu, Ileana Paranici, Viorica Blănaru, Angela Popescu, ca să-i menționez doar pe cei pe care am reușit să-i notez. Victor Grigore își mărturisește impresiile din răstimpul explorării (,,Când am ajuns la grătar, am avut senzația că am să cad”), dl arh. Constantin Gorcea răspunde curioșilor (maturi) despre mijloacele puse la bătaie în realizarea actualului Centru de Arhitectură, Cultură Urban și Peisaj ,,Uzina de Apă” Suceava: înțelegerea Primăriei și asocierea cu ea, timbrul de arhitectură, cotizații și sponsorizări. Iar dna directoare recunoaște că nici nu știa străduța aceasta (Apeductului), că de atâta vreme trăind în Suceava, este aici pentru prima dată. Urc să văd – și ca să o văd, dar și ca să vizitez expoziția de caricatură a lui Doru Ghiocel Olaș – partea aeriană a Centrului. Nici mie, nici spre răsărit, nici spre apus, peisajul nu-mi este cunoscut, dar am reținut că parțial și acesta așteaptă intervenția arhitecților și a construcțiilor. Plouă lung, monoton, cerul e mohorât. Oftez. Oare va fi cândva Suceava frumoasă? Glasurile vesele care mă întâmpină când mă reîntorc în sala de conferințe și spectacole nu îngăduie melancolii. Este ceasul premiilor (pentru care mama lui Mariam apelase chiar și la o firmă din Iași), al tricourilor cu înscrisul ,,Sunt un mic arhitect”, de care are parte, cu dreptate, chiar și dna dirigintă Tamara Brutaru. Și al cererii adresate în cor de A cincea B, dnei directoare: ,,Ducem expoziția noastră și la școală?” Subterana Centrului este mare, pe măsura ,,mării” pe care o adăpostea acest chit, această balenă subpământeană de zidărie. Se vorbește în labirintul ei și în germană (o limbă cu care A cincea B a început să se familiarizeze în acest an), sunt participanți la Festivalul literar româno-german Lectora, dornici să vadă, după ce au admirat și lucrările copiilor, expoziția de pictură ,,Oxidare” a lui George Ostafi-OST, un pandant plastic la asfințitul industrial al Sucevei. Larma voioasă din final, marcată de sentimentul lucrului dus cum trebuie la capăt (dar și dublată de tristețea că din cauza vremii ploioase clasa nu va putea merge la plantat de puieți) este cea care pune punct acestor rânduri. Împreună cu speranța lecției despre posibilitatea preschimbărilor în bine. Despre forța desenului și a imaginației. Despre arhitectură ca despre o poartă împărătească spre ziua de mâine, ca să rămânem în universul poveștii. Al celei mai noi povești, urbane, în care A cincea B de-acum crede și pe care a și încercat să o scrie. Unii (unul!) dintre elevii ei poate chiar o vor relua când vor fi mai mari, iar noi vom fi văzut mai multe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: