Postul – scară către cer (I)

De ce postim? Care-i sensul postului pentru noi din punct de vedere duhovnicesc și trupesc? Înțelesurile postului sunt multe și profunde. Mă voi limita în cele scrise mai jos doar la câteva aspecte în ceea ce privește postul.

 

După Sf. Scriptură, încă din timpurile Vechiului Testament, postul a fost unul dintre elementele principale ale vieții religioase. Regii posteau, profeții și cărturarii din Israel posteau și ei înainte de a primi și vesti oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, dar și oamenii obișnuiți posteau în semn de pocăință, ca, prin înfrânare, să-și arate dragostea lor față de Dumnezeu. Iisus Hristos ne arată importanța postului nu numai cu cuvântul, ci și cu viața Sa. Înainte de a-Și începe opera de Răscumpărare se retrage în pustiul Iordanului unde petrece, timp de patruzeci de zile, în rugăciune și post aspru, pentru ca, apoi, să iasă biruitor din întreita ispitire întinsă de Satana. El s-a supus de bunăvoie acestor nevoințe și ispite, ca să ne demonstreze prin exemplul Său necesitatea și eficacitatea înfrânării de la mâncare în lupta contra ispitelor. Și, totuși, anumite momente din Sf. Scriptură ne pot duce cu gândul la faptul că Hristos nu ar fi avut o părere sublimă despre post. De exemplu, atunci când fariseii s-au apropiat de Iisus și l-au întrebat: „De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” Domnul le-a zis: „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei și atunci vor posti în acele zile.” (Marcu 2.19-20) Este nevoie să ne imaginăm pentru o clipă ce viață au dus Hristos și ucenicii Săi, pentru a înțelege cele spuse mai sus. A fost viața unui Învățător care, împreună cu ucenicii Lui, umbla din oraș în oraș, din sat în sat, vestind oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu și săvârșind minuni. Uneori El era primit cu dragoste, alteori – neprietenos. Uneori stătea la masă cu oameni bogați și influenți, fariseii și cărturarii, dar de cele mai multe ori îl găsim în casele săracilor. Și când Hristos intra în casa cuiva, nu pretindea pentru sine o masă specială, ci mânca ceea ce i se oferea. Altă dată, într-o sâmbătă, a doua după Paști, Iisus mergea prin semănături și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau, încălcând astfel rostul sâmbetei. De ce Iisus permite aceste lucruri să se întâmple? Pentru că timpul alocat Lui, pentru Opera Sa mântuitoare, a fost prea scurt, așa că Domnul s-a concentrat asupra a ceea ce era principal și a lăsat deoparte tot ce era mai puțin important. Acesta a fost motivul pentru care Iisus nu a respectat întotdeauna prescripțiile Legii Vechi cu privire la post sau sabat. Nu am găsit indicații în Sf. Evanghelie că Hristos ar fi ținut un regim alimentar special. El a mâncat carne la masa de Paște, cu ucenicii Săi, a consumat pește, a mâncat tot ce li s-a oferit Lui și ucenicilor Săi. Dar, cu toate acestea, nu înseamnă că Hristos a disprețuit postul. Ne amintim că atunci când ucenicii Săi nu au putut vindeca tânărul posedat de diavol și l-au întrebat: „De ce noi n-am putut să-l scoatem?”, Iisus le-a răspuns: „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.” (Matei 17:21) A sosit și momentul când li s-a luat ,,Mirele”, atunci ucenicii și-au adus aminte de cuvintele Lui Iisus, reînviind postul unit cu rugăciune și fapte bune. În Faptele Apostolilor se menționează faptul că apostolii respectau postul. (Fapte 13,2-3) Ce este postul? Dacă vorbim despre partea lui exterioară, postul trupesc, înseamnă abținerea de la unele alimente: carne, produse lactate, ouă și alte produse de origine animală. În Postul Mare se consumă de două ori pește, la Bunavestire și la Florii. În plus, nu este voie să se consume băuturi alcoolice. De asemenea, postul implică și abstinență pentru căsătoriți. Dar toate acestea sunt numai partea exterioară a postului. Și trebuie să ne amintim că postim nu să flămânzim, ci scopul nostru este de a ne înălța în viața duhovnicească. Neconsumarea unor alimente nu ar trebui să fie un scop în sine. La urma urmei, există multe motive pentru care o persoană nu poate posti – de exemplu boală, bătrânețe, sărăcie. Postul este pentru oamenii sănătoși, pentru cei bolnavi suferința este postul lor. Postul nu este lăsat sa omoare omul și cei bolnavi trebuie să asculte indicațiile medicilor în ceea ce privește alimentarea lor și să le respecte. Nu este îngăduit să obligăm copiii mici să postească. Putem totuși stabili treptat niște restricții în alimentația lor, fără să le periclităm sănătatea, iar pe măsură ce cresc, trebuie să-i educăm, făcându-i conștienți de orice lucru care se petrece în Biserică – să se închine, să se roage și să postească. Există alte situații speciale: călătorim sau mergem în ospeție, primim oaspeți sau avem o zi deosebită în viața noastră și suntem în imposibilitatea de a ne conforma pe deplin cu postul, pentru că acele momente nu depind în totalitate de noi. Uneori oamenii mă întreabă: „Părinte ce se întâmplă dacă în post sunt invitat la o zi de naștere sau un alt eveniment și se oferă spre mâncare de frupt, pot să mănânc sau este păcat? Cred că întrebarea ar trebui să fie pusă altfel: Să merg sau să nu merg? Dacă ne-am decis să mergem, nu se poate ca într-o atmosferă de bucurie să stăm cu fața posomorâtă și refuzând bucatele puse înainte să facem ca ceilalți să se simtă prost, cred că greșim. Domnul Iisus Hristos a spus: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” (Matei 6:16-18). Cu aceste cuvinte, Domnul ne învață că postul este de două feluri: exterior și interior. Să vedem care este postul interior. Mai întâi de toate, să citim acest scurt pasaj din proorocul Isaia: „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeți de treburile voastre și asupriți pe toți lucrătorii voștri. Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, amenințarea cu mâna și cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit și în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale și vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată” (Isaia 58.3-11). După cum puteți vedea, chiar și în timpurile Vechiului Testament a existat o idee clară a ceea ce ar trebui să fie un post. „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi?”, îi reproșează cel ce postește lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că, postind, a omis ceea ce era mai important. Proorocul ne învață că dacă cineva postește și în același timp ,,se ceartă, se sfădește și îl bate pe altul furios cu pumnul”, atunci acest post nu este plăcut lui Dumnezeu. Adesea, într-un mediu creștin poate fi observată o asemenea imagine. Oamenii trăiesc bine, se distrează împreună, se împacă, dar vine postul și devin iritați, amărâți, triști, ajungând să se certe unul cu celălalt. Acest lucru se întâmplă deoarece, prin abținerea de la mâncare, oamenii își smeresc astfel trupul și pornirile trupești, iar toată această energie negativă o varsă peste capul altor persoane. În cazul în care se întâmplă acest lucru, trebuie să recunoaștem că acest mod de a posti nu este plăcut lui Dumnezeu și despre acest mod de a posti ne vorbește mai sus proorocul Isaia. Nu postim pentru „sfadă și ceartă”, dar pentru a fi împăcați cu Dumnezeu și unul cu celălalt. Postul trebuie să canalizeze energia noastră spirituală spre fapte bune. Potrivit profetului, a posti înseamnă: a îmbrăca pe cei goi, a hrăni pe cei flămânzi, a împărți pâinea noastră cu ceilalți. Iar esența postului este exprimată în cuvintele: „Dacă dai pâinea ta celui flămând – lumina ta va răsări în întuneric.” În Postul Mare este momentul când trebuie să uităm de noi înșine și să învățăm să ne jertfim pentru binele altora. Postul ne este dat pentru ca fiecare din noi să privim spre viața noastră din această perspectivă. Acest lucru este mult mai important și mult mai dificil de îndeplinit, decât abținerea de la orice fel de mâncare sau băutură. Dacă, nerespectând postul trupesc, putem găsi adesea o scuză (de boală, de călătorie, de sărăcie ș.a.m.d.), în ceea ce privește neglijența față de starea noastră sufletească, nu vom avea iertare. Despre sensul real al postului ne amintesc și aceste stihiri din Triod care sunt cântate la începutul Postului Mare: „Postind, fraților, trupește, să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe săracii cei fără de case să-i aducem în casele noastre; ca să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă… Veniți credincioșilor să lucrăm la lumina lucrurilor lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Toată vorbirea de rău a aproapelui să o lepădăm de la noi, nepunându-i împiedicare spre sminteală. Să lăsăm desfătarea trupească, să sporim darurile sufletului, să dăm celor lipsiți de pâine, și să ne apropiem către Hristos cu pocăință strigând: Dumnezeul nostru miluiește-ne pe noi”. Biserica ne cheamă să tratăm vremea postului în mod creativ: să sporim darurile sufletului. Postul mare este momentul când ne curățim sufletul nostru de păcate pentru a ne apropia de Dumnezeu, de Biserică și de oameni. Nu întâmplător acest post mare cade întotdeauna primăvara. Pe parcursul unui an de zile, natura trece printr-un ciclu: naștere, înflorire, maturitate și ofilirea, urmată de o iarnă istovitoare. Așa și starea sufletului nostru. Există momente când sufletul nostru renaște, înflorește, dar apoi se răcește din nou, devenim indiferenți, ne tăvălim iarăși în lucrurile noastre pământești. Vin toamna, apoi iarna în suflet. Dar de fiecare dată Postul vine ca o primăvară duhovnicească nouă, oferindu-ne posibilitatea de a ne reînnoi spiritual, a înflori florile virtuților, pentru a aduce roadele pocăinței. Postul Mare ne pregătește pentru Săptămâna Mare și Sfântă, pentru întâlnirea noastră cu Hristos cel răstignit și înviat. Scopul și semnificația postului constau în faptul că urmând lui Hristos ne apropiem mai mult de El, iar curățindu-ne sufletul și trupul, avem posibilitatea, cu inima curată, să primim, în Noaptea de Înviere, Vestea cea Mare, adusă de către Domnul nostru Iisus Hristos. În noaptea de Paști, vom auzi cu toții cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur: ,,cei ce au postit și cei care nu au postit să se bucure de această sărbătoare duhovnicească și să guste din Mielul duhovnicesc, care este Hristos”. Dar cred că cei mai mulți dintre noi știu, din experiența personală, din slujbele care se săvârșesc în Biserică, ce bucurie simt în sufletul lor în acele momente cei ce se ostenesc și postesc, mai ales dacă sunt receptivi la tot ceea ce aud în Sfânta Biserică pe parcursul Postului Mare și cu deosebire în Săptămâna Mare, care este încărcată în atâtea evenimente, culminând cu bucuria Paștelui. (Va urma) Preot LUPU VASILE Parohia Găinești