Restrângerea de activitate intervine ca urmare a reducerii numărului de ore la o anume disciplină, fie prin planul de școlarizare, fie prin desființarea unei școli sau comasarea unor clase. Dintre cele 72 de cadre didactice aflate în această situație, 11 sunt învățătoare, 9 educatoare, 5 profesori de română și 5 de engleză. Sunt restrângeri survenite la diferite școli gimnaziale și licee din județ, cum ar fi școlile gimnaziale Nr. 4 Vatra Dornei, „Miron Costin” Suceava, colegiile tehnice „Samuil Isopescul”, „Al. I. Cuza”, „Petru Mușat” și CN „Mihai Eminescu” Suceava. Lista cadrelor didactice în restrângere de activitate a fost afișată deja la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, ierarhizarea lor fiind în funcție de punctajele de la dosar. Conform metodologiei de desfășurare a mișcării de personal din acest an, dascălii intrați în restrângere de activitate pot obține consimțământul unei alte școli care are post disponibil, la repartizarea din ședința publică având prioritate cadrele didactice care au obținut acordul unor școli. De altfel, până pe 11 martie, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ au fost analizate solicitările cadrelor didactice și au fost comunicate deciziile. În calendarul mișcării de personal, până pe 18 martie urmează înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, constituită la nivelul IȘJ, verificarea și avizarea dosarelor depuse. Peste 900 de posturi au fost vacantate Pentru mișcarea de personal din acest an, sunt vacantate peste 900 de posturi în învățământul preuniversitar sucevean, peste 200 fiind cu valabilitate de minim 4 ani, peste 400 fiind cu durată determinată, sub 4 ani, iar circa 200 fiind posturi și catedre incomplete. În funcție de mișcarea cadrelor didactice titulare (transfer, pretransfer), numărul posturilor va suferi modificări până la concursul de titularizare din vară. Metodologia mișcării de personal din 2013 a suferit modificări. Printre ele, faptul că se vor putea titulariza toți candidații care au obținut nota 7 sau peste 7 la concursul de ocupare a posturilor din învățământul preuniversitar, din august 2012, și care au ocupat, în baza acestor note, un post pe perioadă determinată în anul școlar 2012-2013. Ei vor putea încheia un contract pe perioadă nedeterminată cu unitatea de învățământ în care sunt repartizați în prezent, dacă postul e viabil, iar candidații obțin avizul Consiliului de Administrație. O altă modificare este organizarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante prin asocierea temporară, dar obligatorie, a unităților de învățământ la nivel județean. Anul trecut școlile au putut desfășura și individual concursul de titularizare.
Fiindcă intră în restrângere de activitate
Peste 70 de cadre didactice din județul Suceava intră în restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2013, fiind în situația să-și găsească alte posturi în învățământul sucevean. Ele au posibilitatea să aleagă, în ședința publică din 26 martie, din cele 105 posturi puse la dispoziție pentru rezolvarea restrângerilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii