Învingătorul, care de-a lungul istoriei noastre ne-a pus la grele încercări, nu s-a limitat la obligarea unor despăgubiri de război spoliatoare, ci s-a implicat direct în introducerea prin forță a unui sistem social, economic și politic străin de ființa noastră națională. Împotriva sistemului comunist de tip bolșevic, care a trecut la distrugerea tuturor instituțiilor democratice încă de la începuturile ocupației armatei sovietice, s-au ridicat patrioți care, retrăgându-se în munți și în pădurile carpatine, au încercat să opună rezistență ocupanților. Mai târziu, la aceste acțiuni de împotrivire față de noua ideologie s-au ridicat toți românii care au simțit pericolul uriaș. Represiunea noilor guvernanți împinși de ocupant, subordonate total intereselor Kremlinului, nu s-a lăsat așteptată. S-a introdus în România un sistem concentraționar asemănător Gulagului sovietic. După distrugerea statului de drept și a pluralismului politic prin arestarea tuturor liderilor politici democrați, s-a trecut la lichidarea fizică prin asasinat, depărtări, întemnițare, muncă forțată a tuturor categoriilor sociale potrivnice regimului, ceea ce a dus la aproximativ 2 milioane de victime. Foștii deținuți politici, deportați și persecutați de fostul regim comunist, supraviețuitori ai acestui sistem de opresiune și exterminare se află astăzi la vârste înaintate, unii la vârsta senectuții, și privesc cu îngrijorare drumul parcurs după înlăturarea acelui regim politic declarat criminal și nelegitim. Tarele trecutului, mentalitățile comuniste, prin ignorarea trecutului recent, rămân în continuare umbra acțiunilor prezente. Ura și dezbinarea din această perioadă post-totalitară poartă pecetea timpului când astfel de instrumente reprezentau consecvent politica de stat. Lăcomia, invidia și minciuna, pe care le doream aruncate în cenușa trecutului, au reînviat cu o vigoare deosebită. Cu drept cuvânt, noi, cei care ne-am pierdut tinerețea prin beciurile și pușcăriile securității și am suferit cele mai josnice umilințe fizice și morale, ne punem întrebarea: au meritat sacrificiile noastre când ne-am opus sistemului comunist? Spiritual, a meritat. Ne-am opus unui sistem pervers, perfid, care, printr-o ideologie utopică, încerca să ne transforme în simple unelte ascultătoare, conduse de infailibilitatea noilor zei pământeni. Dar astăzi, cine mai ține cont de părerile unor supraviețuitori care, în scurtă vreme, nu vor mai avea glas? Societatea, în majoritatea ei, decide calea viitorului. Noi, cărora ne-a fost dat să parcurgem drumurile cele mai noroioase din istoria acestui popor, vom susține în continuare că ignorarea trecutului, cu bunele și relele sale, nu reprezintă numai o greșeală majoră pentru prezent, dar și un păcat capital, dacă îl privim spiritual. ALECSANDRU JAUCA, președintele AFDPR, Filiala Suceava
Asociația Foștilor Deținuți Politici din România își comemorează martirii
Cu ocazia zilei Sfinților Mucenici, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România își comemorează propriii săi mucenici. Este cunoscut faptul că deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial a reprezentat pentru România și poporul său pierderea de teritorii, dar și pierderea independenței de stat și a structurii social-politice existente.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii