Hoți în vizorul poliției

 

Joi, 7 martie, ora 0.45, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Unirii, din localitate, l-a identificat pe Valentin G., de 42 de ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce transporta două butelii. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul a sustras două butelii din două rasteluri din apropiere. Ambele butelii, în valoare de 240 lei, au fost recuperate și predate proprietarului. La ora 17.37, Vasile I., de 27 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în garsoniera unde locuiește, de unde i-au sustras mai multe bunuri. În urma verificărilor, informează poliția județului, s-a stabilit că în data de 7.03.2013, în intervalul orar 13-17, cât timp persoana vătămată a lipsit din garsonieră, persoane necunoscute, prin forțarea geamului din sticlă de la baie, au pătruns în incinta locuinței, iar din interior au sustras un laptop. Valoarea prejudiciului, potrivit estimării persoanei vătămate, este de 2000 lei. În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI