De ce ?…

În virtutea unor relații epistolar-profesionale mai vechi, o doamnă m-a invitat de 8 Martie la o librărie din București, la o dezbatere cu un titlu interesant și promițător, cred, prilejuită de apariția cărții „Gen și cetățenie în România” (Polirom, colecția „Studii de gen”) de Diana Elena Neaga. „De ce nu pun și femeile țara la cale?” era titlul-întrebare ce promitea/ promite răspunsuri și dincolo de carte (și dincolo de dezbaterea de ieri), pe fondul unei analize a modului în care româncele își percep și, mai ales, își exercită cetățenia.

 

Într-o sinteză de lector avizat (și… de gen: Mihaela Miroiu), pe care o restitui aici încă mai lapidar, se arată că percepția cetățeniei de către femei este afectată de „constrângerile asociate rolurilor și diferențelor de gen” (într-un context în care, aș adăuga, femeile sunt aproape obligate să joace, zilnic, mai multe roluri familiale, profesionale și, în general, sociale – chiar dacă adesea apreciate ca „minore” – decât bărbații!), dar și de urmările experiențelor proprii, începând de la cum le este valorizată munca, la libertatea de exprimare (succint exprimată popular, cred, de răspunsurile – depinde și cine le oferă! – la întrebarea „Unde, când, în fața cui «cântă găina»?”). Bref, femeile sunt invitate (apoi, cel puțin indirect, și bărbații) să-și răspundă onest (și fără vreo teamă…) de ce, în general, ca cetățence, au o mai mică importanță în societatea românească actuală. Și nu în ultimul rând, dacă își doresc să reprezinte mai mult. Întrebări reverberate și de aceste rânduri. La care aș adăuga încă o întrebare-reper: Dar bărbații chiar pun țara la cale?! Sau, reformulând: Țara noastră e chiar pusă la cale (de bărbați…)?!!!