A învățat foarte bine în școală și învață și acum

> Dialog cu ing. GHEORGHE ȘCHIOPU, omul care a racordat regiunea Suceava la Sistemul Energetic Național

 

Satisfacții am avut și la Târgu Mureș. La limba română profesor ne era Pintilie Radu, originar din Bosancii Sucevei, fusese director adjunct la Școala Normală din Bacău. După război s-a mutat la Târgu Mureș. La prima lecție din anul 3, ne-a vorbit despre Nicolae Bălcescu, iar după o săptămână ne-a cerut să scriem ce ne amintim din cele ce ne-a predat. La următoarea oră a adus lucrările, le-a împărțit la toți colegii, mai puțin pe a mea. Notele se situau între 3 (lipsite de originalitate), 4, 5, 6 și un 7. Faptul m-a pus pe gânduri. Eram nou la această școală, nu mă cunoștea profesorul, nici mulți dintre colegii care nu locuiau la internat. După împărțirea tuturor lucrărilor a întrebat: Cine-i Șchiopu? Mi-a dat lucrarea și mi-a spus s-o citesc. După ce-am terminat-o de citit a întrebat clasa: V-a plăcut? Colegii au început să spună, unii da, așa, ironic, cum se obișnuiește; alții s-au abținut. Profesorul a exclamat: I-am pus 9! Clasa a izbucnit în urale: Vlahuță! Vlahuță! (Aveam un păr rebel și asta a contat în alegerea scriitorului!) A urmat lucrarea la matematică (făceam trigonometria, care-mi plăcea foarte mult). În mod similar, s-a terminat totul cu Pitagora! Pitagora! Profesorul de română a încercat să mă ducă la concursurile de literatură la nivelul orașului, dar eu aveam mari lacune în pregătire și n-am putut face față subiectelor pretențioase pe care nu le făcusem la școala noastră. Această lacună în pregătirea de bază a avut următoarele consecințe: > n-am învățat temeinic nicio limbă străină, un mare handicap; > toată viața a trebuit să învăț, să citesc, mai ales în timpul facultății, fiind angajat permanent într-o cursă contra cronometru alături de cei mai buni absolvenți ai liceelor teoretice din Moldova și nu numai. Trebuie să mărturisesc că și acum învăț în permanență, acum mi se pare că înțeleg mai bine fenomenele și le adâncesc prin studiu, altfel nu se poate ține pasul cu rapiditatea infernală a evoluției științei și tehnicii. – Eu vă știu din facultate. Erați cu 2 ani de studii înaintea mea. Din promoția dvs. îmi amintesc de dvs. și de dl Ionel Trandafir, cel care a condus mulți ani în calitate de director tehnic Întreprinderea Regională de Electricitate și apoi Întreprinderea de Rețele Electrice Ploiești. Știu că erați amândoi foarte activi și în afara preocupărilor pur școlare. Pe atunci activitatea nu putea să fie decât în cadrul organizat al UTM și de acolo vă știu. În întreprinderea de la Suceava l-am avut coleg de muncă pe ing. Sfichi Romulus cu care, de asemenea, am aflat că ați fost coleg de promoție. Dumneavoastră ați scris undeva că cel mai inteligent om pe care l-ați cunoscut a fost dl Amihăiesei. Și el v-a fost coleg? – Cu Ionel Trandafir m-am cunoscut în ultimul an de școală medie, în primăvara anului 1952, când efectuam practica finală în producție (de trei luni), la Uzinele 23 August din București. Venea de la școala medie din Ploiești. Ne-am înțeles de la bun început. Cea mai pregnantă amintire din acele luni de practică este următoarea: Într-o seară, la masa de la cantina uzinelor, a venit un bucătar gras, îm-brăcat în halat alb, cu un fes alb pe cap, să ne întrebe cum ne împăcăm cu mâncarea. Ionel îi spune că, în general, e bine, dar nu înțelege de ce dimineața se dă doar a douăsprezecea parte dintr-o pâine, iar la amiază și seara câte un sfert; nu s-ar putea să se egalizeze cantitativ? Nu se poate, a spus omul! Păi cum să nu se poată? Pentru că așa a hotărât ministerul, a răspuns ritos bucătarul. Ionel continuă: Bine, bine, dar ministerul când ia o hotărâre nu o judecă? Ba da, se repede bucătarul. O judecă domnule, o judecă, până o distruge. Ionel îl asculta cu o mină serioasă, în timp ce noi, cei din jurul mesei sale, abia ne stăpâneam râsul. În vară ne-am revăzut la Iași, la admitere, la căminul studențesc „Filimon Sârbu”. Era de-o veselie molipsitoare. El era student la Mecanică, eu la Electrotehnică. Ne vedeam aproape zilnic. Când am lucrat la Întreprinderea Regională de Electricitate București (IREB) a trebuit să-i predau o parte din instalațiile de distribuție alimentate din stațiile IREB, care ajungeau până la Ghighiu. M-a invitat la el acasă, i-am cunoscut copiii, am rămas prieteni până azi. Pe Sfichi Romulus îl țin minte din amfiteatrul în care am dat examenul de admitere la matematică. Stătea lângă Iftode Mihai, alt sucevean, și-i spunea că sistemul de ecuații cu două necunoscute se poate rezolva prin două metode. Avea o voce gravă și o podoabă capilară foarte bogată. El era responsabil de grupă la grupa 314, iar eu la grupa 313 (prima grupă). Cea mai pregnantă amintire din timpul facultății pe care o păstrez este legată de rezolvarea unei probleme (teme) de casă, dată de conferențiarul, în acea vreme, Hugo Rosman, la Bazele electrotehnicii. Era vorba de închiderea unui circuit trifazat în care una din fazele întrerupătorului rămânea deschisă. Rezolvarea presupunea utilizarea unui sistem de ecuații diferențiale cu derivate parțiale, destul de dificil. Aveam dormitoarele alături. Se apropia termenul de predare a lucrării și nimeni nu reușise s-o deslușească. Într-o dimineață m-am dus la el, cu rezolvarea în stadii diferite, ne-am pus de acord și nu ne-am despărțit până n-am găsit soluția, după care toată lumea a copiat-o. Nu-mi venea să cred că am reușit s-o descifrăm. Nu pot susține că eu excelam la matematică, Sfichi însă da, era un pasionat al matematicii, colaborarea a fost utilă și fecundă. Ulterior, ne-am revăzut la diverse instruiri pe diferite teme în cadrul Ministerului Energiei Electrice (MEE) sau Centralei Industriale de Rețele Electrice (CIRE). În permanență avea un caiet la el, în care rezolva probleme. Nu lăsa să treacă o zi fără să rezolve măcar o problemă. A și publicat mai multe cărți în acest domeniu. Și lui îi datorez participarea la simpozioane. M-a încurajat în acest sens, eu manifestând o timiditate excesivă. Cu Ioan Amihăiesei am fost coleg de grupă. Locuiam la cămin în același dormitor, îi cunoșteam toată activitatea școlară, zilnică. Era absolvent al Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț. A fost elev al renumitului profesor de matematică Constantin Borș, dar era la fel de bun la toate obiectele. Știa pe de rost toate poeziile lui Eminescu. La obiectele noi, pe care le făceam la facultate, avea o putere și o viteză de acumulare ieșite din comun. Era suficient să-și arunce ochii pe un text și-l putea reproduce cu mare exactitate. Într-o duminică dimineață, în ajunul examenului de Electronică industrială cu Constantin Onu, a venit la cămin. Mi-a cerut să-i explic cum funcționează o schemă. Nu am reușit să-i explic convingător. A plecat cu un sentiment de insatisfacție. Din acel moment nu m-am mai desprins de notele luate la curs. Am refăcut toate schemele (erau 420 în total), cu mai multe conexiuni, din care dacă greșeai una, aceasta nu funcționa. A fost unica dată din întreaga studenție, când m-am culcat la ora 2.00 noaptea. Ora de culcare era, de obicei, 22.00. N-am întâlnit alt om cu o asemenea capacitate intelectuală. A ocupat funcția de director al Grupului de instalații din Trustul de Construcții Iași, a fost deputat (după revoluție), a demisionat din Parlament pe motiv că se bătea apa-n piuă, apoi a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Iași. A rezolvat toate cererile colegilor noștri de angajare a studenților care urmau cursurile serale sau fără frecvență, ale diverselor forme de învățământ universitar, până în 1989 și după. Era suficient să-i telefonez, eu, pentru a rezolva imediat problema, nu cel în cauză. Sunt mândru că am cunoscut un asemenea om, că m-am bucurat și mă bucur de prețuirea lui. Despre el a scris, la superlativ, Grigore Ilisei, cu privire la cunoașterea catrenelor lui Omar Khayyam și mulți alții. În conversațiile sale manifestă o spontaneitate uluitoare. Am făcut parte din biroul UTM al Facultății de Electrotehnică, îndeplinind funcția de responsabil cultural, sarcină care nu știu cât mi se potrivea, dar îmi plăcea. Îi mobilizam pe colegi să participe la manifestările culturale (spectacole, filme, reuniuni săptămânale ale studenților sau la alte acțiuni de aceeași natură). Această funcție mi-a permis să-l mențin în rolul de secretar UTM al anului nostru pe Constantin Apostol (fiu de preot), care nu s-a putut prezenta la examenul de admitere, la facultate, în 1951, odată cu seria sa de absolvenți ai liceului, decât după ce s-a angajat un an ca învățător suplinitor într-un sat. Pentru acest fapt, secretarul cu probleme organizatorice din Comitetul UTM pe institut (un brăilean, Stoicescu Stănică) mi-a reproșat, în mod repetat. Însă i-am replicat că îl menținem în acest rol pentru că e bun din toate punctele de vedere; și a rămas până la sfârșitul facultății în aceeași funcție. Profesional a ocupat funcția de șef al Centrului de rețele Iași, șef al Sectorului (Secției) de rețele municipale Iași, apoi director tehnic și director al IRE Piatra Neamț. Era un foarte bun inginer și un om de o moralitate exemplară. Aceasta era generația noastră care a contribuit la edificarea Sistemului Energetic al României. – Știu că și alți colegi ai dumneavoastră au jucat un rol important la locurile de muncă unde au fost repartizați. – Au rămas în învățământul superior: Cantemir Lorin la tracțiune electrică, Leonte Petru la aparate electrice, Miroș Iulian la rezistența materialelor și Vasilache Vitalie la materiale electrotehnice. Au lucrat în Sistemul Energetic Național (SEN): Apostol Constantin despre care am mai amintit, Sava Adina și Grigoriu Margareta la serviciul tehnic al IRE Iași, iar prima și la CIRE București; Hațeganu Stelian mulți ani director al IRE Sibiu, una dintre cele mai bune întreprinderi de rețele electrice, Tincu Theodor șef de Secție rețele, inspector energetic, dar și director al IRE Bacău; Găitănaru Costică șef de sector Bicaz, la IRE Bacău, apoi director mulți ani la Întreprinderea de Centrale Hidroelectrice din Piatra Neamț; Vizemberg Ioan, șef de sector și inginer-șef adjunct la IRE Bacău; Calapod Ioan dispecer energetic și șef al Secției de Înaltă Tensiune (SIT) Bacău; Verdeș Viorel și Sfichi Romulus, șefi de atelier proiectare la IRE Iași, respectiv la IRE Suceava; Solomon Izu a lucrat la furnizare la IRE Iași, apoi executant de instalații electrice la Was-hington; Guja Ivenale a ocupat funcția de director adjunct la Electromontaj Cluj. Au lucrat la marile întreprinderi consumatoare ca energetici-șefi: Jora Ioan la Progresul Brăila, Gagea Aurel în petrol, Chitic Gheorghe la regionala CFR Iași, Panaite Ion a lucrat pe șantierul Hidrocentralei de la Bicaz, apoi la metroul din București, Kiss Francisc a ocupat funcția de director tehnic la Trustul de Construcții Industriale Brașov, Georgiu Ilie a lucrat ca șef al serviciului tehnic la Teatrul Național Iași, apoi la cel din București, iar după 1985 ca proiectant la între-prinderea de distribuție a energiei electrice din New York. A emigrat în America din cauză că își construise un apartament, proprietate personală, în cartierul Băneasa, cu confort sporit, însă când a fost terminat complet, când s-a prezentat la IDEB să-și definitiveze contractul de furnizare a energiei electrice, i s-a spus că apartamentul nu-i mai aparține, a fost atribuit specialiștilor englezi care au venit să lucreze la fabrica de avioane din București; i s-a oferit un apartament în blocul Romarta de pe Calea Victoriei care nu i-a convenit și a solicitat aprobare de emigrare. Vasilache Grigore a ocupat funcția de inspector-șef la inspectoratul teritorial de protecția muncii Iași, a scris o carte foarte documentată intitulată „Sisteme de protecție împotriva tensiunilor electrice accidentale în instalațiile de joasă tensiune”. Generațiile noastre au avut șansa să contureze sistemul energetic național, cu toate componentele sale: producere, transport, distribuție și utilizare a energiei electrice și termice. (Va urma) Ing. OVIDIU MUSTAȚĂ