Cu Silvia O., de 55 de ani, din Ulma au avut ghinion. Pe 5 februarie, după prânz, femeia a primit vizita a doi bărbați care doreau să cumpere de la ea cupoane de călătorie. Femeia s-a învoit să le dea 4 bucăți contra 100 lei fiecare, afacere cu care cei doi bărbați păreau să fie la început de acord. Dar imediat s-au sucit și nu le-a mai convenit prețul, așa că i-au dat femeii cupoanele înapoi. Numai că femeia n-a băgat de seamă că cele primite înapoi erau cupoane false. Silvia O. a priceput că a fost înșelată abia după ce musafirii ei plecaseră. Și a sunat la poliție. Înșelăciune, conducere a unui autoturism neînmatriculat și comerț ilegal Polițiștii s-au pus pe treabă și i-au identificat pe cei doi bărbați într-o mașină, oprită în trafic pe raza localității Brodina. Cei doi se numeau Vasile D., de 28 de ani, și Marian P., de 26 de ani, din Gulia. Autoturismul în care ei se aflau era condus de un al treilea consătean, Florin S., de 42 de ani. În urma controlului corporal, polițiștii au găsit la cei trei 53 de cupoane de călătorie, iar pe marginea drumului, ceva mai încolo, probabil aruncate ca să nu fie găsite asupra lor, alte 26 de cupoane, toate reținute în vederea continuării cercetărilor. În ce privește sancțiunile, polițiștii au trebuit să frunzărească multe pagini din legislația românească. O dată, Vasile D. și Marian P. au devenit suspecți de înșelăciune. A doua, pentru că mașina cu care cei trei bărbați din Gulia operau era neînmatriculată, Florin S. a devenit la rându-i urmărit penal din această cauză. A treia, deoarece în autoturismul cu care circulau cei trei era plin de lenjerii de pat, cuverturi, pături, pe care aceștia le ofereau spre vânzare diferitelor persoane, polițiștii au aplicat și câte 1000 lei amendă pentru comerț ilegal, conform Legii 12/1990.
Polițiștii din Ulma au găsit repede trei șmecheri care probabil înșelaseră mai multe persoane și le lăsaseră fără tichetele de călătorie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii