Deceniul nouă al secolului trecut, unul în care România a „scos capul” în fotbalul „mare”

Deceniul nouă al secolului trecut a fost unul destul de „ciudat”. Pe plan intern, totul este marcat de o „absolută monotonie”.

 

Primii ani aparțin „Craiovei Maxima”, campioană în 1980 și 1981 și câștigătoare a cupei României în 1981 și 1983. După aceste momente, totul s-a rezumat la un duel între „granzii” Capitalei, Steaua și Dinamo. „Roș-albaștri” vor fi campioni cinci ediții la rând 1985-1989 și Cupa în 1985, 1987, 1988 și 1989, în timp de „alb-roșii” au cucerit titlul în 1982, 1983, 1984 și 1990 și Cupa în 1982, 1984 și 1986. Practic, după 1982, doar cele două mari „puteri” bucureștene au mai contat. De fapt, tot ce era mai bun în fotbalul românesc ajungea în curtea celor două „militarizate” prin cunoscutul sistem al recrutărilor forțate! Mai mult de atât, vor apărea în peisajul fotbalului românesc primii „sateliți”, cum ar fi Victoria București (echipă condusă de Dumitru Dragomir) și Flacăra Moreni. Nu trebuie uitat nici Viitorul Scornicești, care în doi ani de zile va ajunge din Divizia C în Divizia A, după care va deveni FC Olt. Și la Sibiu va apărea gruparea Inter, toate aceste „floricele” nou „răsărite” fiind rodul „combinațiilor” familiei Ceaușescu, Valentin în Ghencea, Nicușor la Sibiu, de Scornicești nu are sens să mai comentăm. Toate acestea au avut, oarecum, și o latură să-i zicem… pozitivă, polarizând valorile, echipele din București făcând istorie în Cupele Europene, aceasta fiind „epoca de aur” pentru fotbalul românesc. Începutul „atacului” românesc în Europa îl va face Craiova Maxima care, în 1982, a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni fiind eliminată de Bayern München, 0-2 și 1-1, iar în 1983 „Universitatea” va aduce în premieră în România o semifinală europeană în Cupa UEFA. Parcursul oltenilor a fost unul de senzație, 3-1 și 0-1 cu Fiorentina lui Giancarlo Antognioni, 2-0 și 3-0 cu Shamrock Rovers, 0-1 și 2-0 cu Bordeaux, 2-3 și 1-0 cu Kaiserlautern, golul calificării fiind marcat de Negrilă, apoi a urmat 0-0 și 1-1 cu Benfica Lisabona, golul lui Filipovici fiind suficient pentru eliminarea craiovenilor. În 1984 a venit rândul celor de la Dinamo să facă performanță în fotbalul european, după 1-0 și 3-0 cu Kuusysi Lahti, gruparea bucureșteană eliminând deținătoarea Cupei Campionilor, Hamburger SV, 2-3 și apoi 3-0. Dinamo s-a oprit apoi în fața „cormoranilor” de la FC Liverpool 0-1 și 1-2. Momentul maxim va fi atins de Steaua București în 1986 când va cuceri Cupa Campionilor Europeni, după o finală jucată la Sevilla în fața echipei FC Barcelona. Steaua a trecut, pe rând, de Vejle BK (1-1 și 4-1), apoi de Honved Budapesta (0-1 și 4-1), Kuusysi Lahti (0-0 și 1-0) și, în semifinale, de Anderlecht Bruxelles (0-1 și 3-0). A urmat finala pe „Ramon Sanchez Pisjuan” cu cele patru penaltiuri apărate magistral de Duckadam. Steaua va mai ajunge într-o finală de CCE în 1989 când va fi învinsă clar de AC Milan prin golurile marcate de Van Basten și Gullit, de câte două ori fiecare. În 1988 Steaua a fost eliminată în semifinalele CCE de Benfica Lisabona, 0-0 și 0-2. Dinamo a ajuns și ea în semifinalele Cupei Cupelor în 1990 fiind eliminată din competiție de Anderlecht cu 0-1 și 0-1. Deceniul nouă a fost unul absolut grozav dacă ne gândim la jucătorii din acele timpuri, Balaci, Ștefănescu, Geolgău, Țicleanu, Negrilă, Beldeanu, Crișan la „U” Craiova, Mulțescu, Augustin, Țălnar, Custov, Dragnea, Orac la Dinamo, Duckadam, Iovan, Belodedici, Bumbescu, Majearu, Tudorel Stoica, Lăcătuș, Balint, Pițurcă și bineînțeles Gheorghe Hagi la Steaua. Totuși, în anii 1980-1990, selecționata României a prins un singur turneu final, cel european în 1984 în Franța. În preliminarii, echipa pregătită de Mircea Lucescu a eliminat Cehoslovacia, Suedia și Italia (campioana mondială en-titre), însă la turneul final a reușit doar o remiză, cu RFG, și a pierdut la limită cu Spania și Portugalia. Eșecurile cu Irlanda de Nord și cu Elveția, ambele la București, au „tăiat aripile” naționalei României în preliminariile Campionatelor Mondiale din 1982 și 1986. Va veni însă deceniul de aur al fotbalului românesc, 1990-2000 când România va face performanță la nivel de națională. Să nu uităm, totuși, și faptul că Suceava a avut și ea în perioada 1987-1988 o incursiune în Divizia A, cu una dintre cele mai frumoase echipe ale acestui oraș. PETRU TOMUȚĂ