O minge-n tribune

Aproape că nu ne surprinde că actorul francez Gerard Depardieu, recent devenit rus din cauza fiscalității franceze considerată de el excesivă, dă să fie copiat și la noi. Cel puțin la nivelul unei firave intenții invocate de un fost candidat la funcția de primar al Capitalei, regretându-și astăzi aventurile politice, jucătorul de tenis de odinioară Ilie Năstase, printre altele general maior în retragere.
 

L.D. CLEMENT

Care, altfel, atât pe zgură cât și în afara acesteia, era cunoscut pentru gesturi și reacții mai… speciale (unele stârnind zâmbete, altele doar nedumeriri). S-ar „muta”, și el, în Rusia… Declarația sa, făcută mai întâi unui tabloid, apoi ușor nuanțată pe sticlă, pare totuși o poantă-n vânt, căci autorul, socotind clima Rusiei neprielnică, s-ar lăsa sedus mai curând chemarea vreunei țări calde. Dar câte ceva din spusele sale s-ar putea reține o clipă: Că e supărat că taxele românești „sunt foarte mari”; că „le plătim”, „dar nu se vede unde se duc”. Că „România tot dă înapoi”, că „suntem foarte departe de ceea ce se întâmplă în lumea întreagă”… Dar e de crezut că până și astfel de vorbe sunt zise de-a surda, mozolite imediat de aspectul gratuit pe care îl capătă când nu sunt ascultate „de cine trebuie”. Așadar, o declarație precum o minge trasă aiurea, în tribune. Nu cu totul inutilă, ci pentru un pic de spectacol. C-așa-i în tenis…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: