Considerat de specialiștii care s-au ocupat de creația sa – în primul rând, istoricul literar Nicolae Cârlan – ca fiind unul dintre marii noștri dramaturgi, Ion Luca este încă puțin cunoscut. Autorii de istorii ale literaturii nu i-au acordat locul cuvenit, iar teatrele l-au jucat destul de puțin. Dornenii, care și-l revendică „nu fără mândrie și orgolii ca exponent al spiritualității locului” (N. Cârlan) au reușit, după o lungă așteptare, să-și salveze conștiința înălțându-i două busturi, unul amplasat în fața liceului care-i poartă numele și unul în parcul stațiunii balneare. Pe 6 decembrie, în fața Liceului Teoretic „Ion Luca”, s-a dezvelit bustul realizat și donat de sculptorul dornean Gheorghe Jijian. Manifestarea, moderată de directoare adjunctă a liceului, prof. Jenica Romanică, a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de pr. Constantin Vârlan și a fost onorată de prezența primarului municipiului, Ilie Boncheș, care a rostit o alocuțiune. Participanții – elevi, profesori și oameni de cultură – au urmărit un film realizat în 1992, când s-a fixat o placă de marmură pe casa în care a locuit Ion Luca, prilej cu care la Vatra Dornei s-a aflat și Î.P.S. Bartolomeu Anania (scriitorul Valeriu Anania), un mare prieten al dramaturgului. Cei care l-au cunoscut – prof. Aspazia Lungulescu, prof. Tațiana Vlad Guga, scriitorul Gheorghe Patza, prof. Paraschiva Abutnăriței, sculptorul Gheorghe Jijian – au evocat momente ale întâlnirii cu marele dramaturg, povestiri din care s-a conturat un portret al omului și scriitorului Ion Luca. În ziua următoare, pe 7 decembrie, slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala „Sfânta Treime” de un sobor de preoți, în frunte cu pr. paroh prof. dr. Mihai Valică. Primarul municipiului, Ilie Boncheș, a menționat că, deși târziu, comunitatea dorneană a demonstrat că știe să-și cinstească valorile și că dramaturgul Ion Luca merită pe deplin această recunoaștere. Prof. Paraschiva Abutnăriței a evocat întâlnirea cu dramaturgul și a motivat inițierea hotărârii Consiliului Local prin care s-a stabilit ridicarea bustului din parcul municipal ca pe o datorie de conștiință. În continuare, dna Abutnăriței l-a prezentat pe sculptorul Marcel Mănăstireanu, un artist cunoscut care a realizat peste 100 de lucrări de sculptură reprezentând mari personalități ale culturii și istoriei noastre, amplasate în țară dar și în Cernăuți sau Odesa, R. Moldova, Italia, Germania, Olanda. Marcel Mănăstireanu este, de asemenea, autor a peste 400 de desene și peste 200 de lucrări de grafică. Prezent la Vatra Dornei, sculptorul a mulțumit administrației locale pentru prilejul de a se apropia de dramaturg prin această lucrare. Manifestarea s-a bucurat și de prezența istoricul literar Nicolae Cârlan, care s-a preocupat de readucerea în opinia publică a personalității și operei lui Ion Luca, prin nenumărate articole și studii și prin publicarea unor piese de teatru. Nicolae Cârlan consideră că Ion Luca a fost ostracizat, că este necesar ca o editură să-și asume realizarea unei ediții critice a operei acestuia, ca teatrele să-i joace piesele, multe dintre ele de excepție, realizându-se astfel o recuperare în beneficiul literaturii române. În opinia sa, Ion Luca se situează printre primii dramaturgi din literatura noastră, excelând în dramă, mai ales pe teme istorice și religioase, opinie împărtășită și de pr. paroh Mihai Valică. Personalitatea dramaturgului a fost evocată și de scriitorul Gheorghe Patza, președintele Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, și de poeta Tațiana Vlad Guga, care i-a dedicat un poem. Manifestările de la Vatra Dornei au demonstrat că o comunitate trebuie și poate să-și cinstească valorile.
La 7 decembrie s-au împlinit 118 ani de la nașterea celui care avea să devină „un caz” în literatura română (după Radu Stanca, 1945), dramaturgul Ion Luca. S-a născut la Roman, județul Bacău, în 1894, dar împrejurările vieții l-au adus la Vatra Dornei unde a trăit ultimii 25 de ani din viață și unde, după propria mărturisire, a compus cele mai multe dintre lucrările sale dramatice.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii