Anul acesta, copii din municipiul Suceava primesc mai târziu darurile de Moș Nicolae și Moș Crăciun. Edilul-șef Ion Lungu a precizat că Primăria este pregătită să împartă micuților cadourile tradiționale, însă, date fiind alegerile parlamentare, nu s-a dorit a se lăsa de înțeles că respectiva acțiune ar avea conotații electorale. Astfel, cei doi moși vor veni mai greu decât în anii anteriori, respectiv pe 17 și 18 decembrie. „Avem pregătite cadouri și o să le împărțim la Orășelul copiilor. Din păcate, nu am putut face acest lucru pe 6 decembrie, de Moș Nicolae, pentru că a fost o perioadă sensibilă, aceea a campaniei electorale, și nu am vrut să lăsăm loc unor interpretări. Pe lângă suma aprobată de Consiliul Local, am apelat la o serie de sponsori, care au fost de acord să vină lângă noi”, a declarat Ion Lungu. Încă din noiembrie, consilierii municipali au votat disponibilizarea de la bugetul local a 30.000 lei, sumă din care vor fi procurate până la 5000 de pachete conținând dulciuri, fructe ș.a.
> Primăria va împărți tradiționalele daruri pe 17 și 18 decembrie
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii