Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Marcian Colman, este de părere că cluburile de pe raza municipiului Suceava ar trebui să aibă un program ajustat de funcționare.
Propunerea a fost avansată în cadrul ședinței Colegiului prefectural, respectivele localuri urmând a fi închise nu mai târziu de ora 23. Inițiativa este o urmare a tentativei de omor de la clubul „Ranch”. Săptămâna trecută, pe motiv de nereguli la autorizare, Primăria Suceava a dispus închiderea acestei unități. „Noi avem o propunere: ca toate cluburile să aibă un program de funcționare până la ora 23. Astfel, sperăm că vom limita această activitate infracțională. Cine vrea să consume o bere sau un whisky se poate duce la un bar cu pază și camere de supraveghere și care să corespundă autorizației de funcționare. Celelalte, care nu corespund, ar trebui să aibă un program limitat”, susține Colman. Inspectorul-șef al IPJ consideră că este necesar ca instituțiile abilitate ale statului să facă verificări potrivit competențelor și atribuțiilor pe care la au, IPJ urmând a face o analiză și a stabili măsurile care vor fi luate. „Poliția nu are atribuții pe linia controalelor, însă instituțiile abilitate trebuie să verifice toate barurile din municipiul Suceava, să vadă care sunt autorizate, dacă prevederile autorizațiilor sunt respectate și dacă au camere de supraveghere. Ce ține de Primărie, Mediu și Muncă, revine acestor instituții, iar noi vom face o analiză și vom vedea cum vom proceda”, subliniază șeful IPJ. Colman precizează că există multe societăți care, în timpul controalelor, se prevalează de faptul că tocmai derulează procedura de autorizare, găsind în aceasta o scuză. „Foarte multe societăți spun că au documentele depuse înspre aprobare și o țin tot așa. Fiecare afacere trebuie lăsată să se dezvolte, să funcționeze, însă în legalitate”, reliefează comandantul Inspectoratului de Poliție Județean. Între timp, un alt eveniment s-a înregistrat la restaurantul „Vama Veche”, la ieșirea din Suceava spre Gura Humorului. În urma unei altercații, doi tineri au fost internați în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ion cel Nou” Suceava.






















Comentarii