Redeschiderea Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni. Prietenii

O zi îndelung așteptată această miercuri, 12 septembrie 2012, a ceremoniei de redeschidere, după lucrări vitale de reconsolidare și modernizare, a Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” din Fălticeni, ! O zi de toamnă aurie, sadoveniană, cum ne sugerează însăși statuia Povestitorului, continuând să stăruie în colțul privirii și să ne urmărească astfel în urcușul spre Biserica Oprișeni, la slujba de pomenire a marelui sculptor, primul între egalii pe ale căror nume Fălticenii se sprijină ca un pod pe pilonii săi de susținere.

 

Un pod între veacuri, ne atrage atenția scriitorul Grigore Ilisei, cel care, împreună cu Gheorghe Dăscălescu, a răsfoit paginile cărții vieții Maestrului ca să-i cheme prietenii, la fel de numeroși în cer și pe pământ. Prietenii sunt cei în care crezi și cei care cred în tine. Un astfel de prieten i-a fost pictorul Corneliu Baba, un astfel de prieten i-a devenit studentul său Dan Hatmanu, căruia i-a făcut plăcere să citească întâi o scrisoare pe care Corneliu Baba i-a adresat-o în 1981 lui Ion Irimescu și apoi să evoce momente onorante, precum acelea, din 1954 la Veneția, din 1961 la Paris, când au expus împreună. Credință și încredere, prețuire reciprocă este ceea ce aflăm în memorie când îi căutăm unul lângă celălalt pe Maestrul Ion Irimescu și pe ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Și pentru că atunci când este vorba de credință profundă și de prietenie adevărată, despărțirile sunt părelnice, Înalt Prea Sfințitul i-a fost alături, la aniversări și comemorări, și de când Maestrul a trecut la cele veșnice. Așa și miercuri, la oficierea slujbei de la Biserica Oprișeni, când sub bolta cu picturile lui Ion Irimescu, arhiereul a vorbit cu un patos plin de demnitate despre cultul morților care caracterizează credința creștin ortodoxă, despre casă în sens obișnuit și despre casă în sens larg și adânc – țara, poporul, cu toți ai ei, ai lui – cei care sunt, cei care au plecat, cei care urmează, despre înzestrarea artistului ca o harismă, un dar de la Dumnezeu, despre ceea ce rămâne dincolo de vămi – cultura cu mesaj, conținut religios, despre pictura locașului ca o jertfă a lui Ion Irimescu și despre respectul Maestrului, pe care i l-a mărturisit personal, pentru înaintași, un respect care se înălța la Voievozi. De toate vârstele, de toate apropierile, dar cu aceeași sinceritate a respectului și a admirației, prietenii Maestrului au venit de pretutindeni: de la București, Iași, Bacău, Neamț, Botoșani, Bistrița, de la Suceava și, desigur, de la Fălticeni și din împrejurimi. Au venit să se bucure pentru Maestru, au venit să-i fie părtași la marea bucurie lui Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni, dar mai mult decât atât, în ultimii ani ai vieții artistului, ca un fiu acestuia, au venit să trăiască împreună cu fălticenenii redeschiderea Muzeului ca pe o extraordinară izbândă și ca pe o extraordinară speranță pentru viitorul așezării, prof. univ. dr. Jean Cazaban, neam cu marele sculptor, personalitate, din dinastia Cazabanilor, a vieții noastre teatrale, pictorul Ion Grigore, onorat ca de un mare premiu de prezența Maestrului la vernisajul personalei deschise chiar în galeria din fața locuinței sale, maica stareță de la Mănăstirea Buciumeni, locaș în liniștea și frumusețea căruia Maestrul se simțea bine, prof. univ. dr. Viorel Munteanu, nu doar personalitate a vieții noastre muzicale, ci, ca și Ion Irimescu, iubitor înflăcărat al Muzicii, scriitorul Eugen Dimitriu, cronicar al Cazabanilor, al Lovineștilor și mai ales al așezării pe care Maestrul a iubit-o atât de mult, încât i-a încredințat ce a avut mai scump de lume, creația sa, și pe care a ales-o pentru veșnica odihnă, alături de Doamna Jenița și de părinții săi, dna Elena Bulai, cea care i-a fost gazdă ospitalieră la Tescani, precum și soții Mariana Popa, directoarea Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” Bacău, și Gheorghe Popa, directorul Centrului Internațional de Artă ,,George Apostu” Bacău, care de asemenea l-au primit cu brațele deschise în spațiul marcat de amintirea lui George Apostu, un alt mare sculptor cu care România se mândrește, farm. Maria Olar, președinta Fundației Culturale ,,Leca Morariu” Suceava, întotdeauna în stare, cu leacurile profesiei și sufletului său, să-i aducă un surâs pe chip. Au fost la sărbătoarea redeschiderii Muzeului și, în acest fel, a reîntâlnirii cu Maestrul, și cei care nu au ajuns la Fălticeni miercuri, 12 septembrie 2012: distinșii artiști plastici Cela Neamțu și Costin Neamțu, pe care nici crivățul, nici ninsorile necontenite nu i-au putut opri din drumul lor de la București spre Fălticeni la aniversările și apoi la comemorările Maestrului, și căruia nu de mult i-au omagiat amintirea cu o impresionantă expoziție împreună cu fiul lor, Lisandru Neamțu, acum aflați într-o tabără de creație la Sovata, dar nu înainte de a trece și pe la Muzeu, în febra ultimelor zile dinaintea inaugurării oficiale; arhimandritul Timotei Aioanei, al căruia condei a așternut rânduri de neuitat despre Maestru, despre artistul, dar și despre creștinul Ion Irimescu, prezent la sărbătoare cu ochii ca cerul ai mamei sale, Elena Aioanei; Mircea Motrici, vestitorul prim, pentru întreaga Românie, al evenimentelor din viața Maestrului, plecat prea din vreme dintre noi, dar cu noi și miercuri, 12 septembrie 2012, cu un buchet de interviuri realizate cu artistul (pandant al cărții ,,Ion Irimescu în împărăția eterului”), adunate într-un CD prin grija și aduse pentru prietenii artistului de soția sa, Rozalia Motrici. Sigur, nu pot să decupez de pe filmul memoriei toți fălticenenii pe care îi cunosc și care aparțin, discret și profund, mulțimii de prieteni ai Maestrului. De aceea am să-i pomenesc doar pe primii care îmi vin în minte: prof. Mioara Gafencu și muzeografa Iuliana-Gabriela Curtui, autoare ale unor sensibile evocări ale Maestrului, universitarul Dan Dascălu și pictorul Gabrel Baban, care își trăiesc cu deosebită răspundere condiția de membri ai Fundației Culturale ,,Ion Irimescu”. Și nu pot să nu mărturisesc că mi-a făcut plăcere salutul pe care mi l-a adresat în curtea Bisericii Oprișeni fiul fostului primar Costică Arteni, în care, scrie Grigore Ilisei, Maestrul, în dorința tezaurizării creației sale în Fălticeni, într-un edificiu pe măsură, a avut întotdeauna un aliat. Dacă nu am cum, nu pot să-i numesc pe toți fălticenenii îndreptățiți la rangul de prieteni ai Maestrului, în schimb pot alege pentru toți, ca reprezentativ pentru sentimentele de admirație și prețuire față de cel care le-a fost nobil concetățean, grupul cameral al Asociației Fălticeni Cultural, dirijat de prof. Angela Focșa, care i-a cinstit memoria, așa cum atâția dintre membrii lor, odinioară, îi înseninau chipul cu cântecele lor, cu un minunat moment muzical susținut de pe treptele scării monumentale pe care, după anii cât Muzeul a fost închis pentru reparații, vizitatorii vor urca din nou pentru o întâlnire/reîntâlnire de neuitat cu lucrările uriașului artist care rămâne Ion Irimescu. Cei pe care i-am pomenit fac parte din mulțimea prietenilor care nu au vorbit la microfon. Se cuvine să-i numim și pe cei care, exprimând propriile sentimente, convingeri, speranțe, i-au exprimat. Este vorba întâi de prof. Gheorghe Dăscălescu, pe umerii căruia timpul care trecea fără să se vadă clar ziua redeschiderii Muzeului, apăsa tot mai greu, îngândurându-l și încărunțindu-l. De aceea, mulțumind vechii Administrații Tofan și noii Administrații Coman, conducerii județului, arhitecților, constructorilor, tuturor celor care într-un fel sau altul au pus umărul la reamenajarea și repunerea în circuitul național a Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni, unic în țară și în Europa, a mulțumit în primul rând Proniei Cerești. Este vorba apoi de actualul primar Cătălin Coman, de Alexandru Rădulescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, cu un mesaj și din partea președintelui Cătălin Nechifor, de Dan Nicolae, director în Ministerul Culturii, cu un mesaj și din partea ministrului Puiu Hașotti, de Ștefan Alexandru Băișanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, de arhitect Ovidiu Alexievici, de fostul primar Vasile Tofan, de pictorul Dan Hatmanu și de muzeograf Maria Hatmanu, de sculptorul Liviu Rusu, reprezentant al conducerii Uniunii Artiștilor Plastici din România, de scriitorul Mircea Oliv, de poetul Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcției de Cultură Neamț, de scriitoarea dr. Roxana Cristian, de istoricul de artă și universitarul Gheorghe Macarie, de acad. Alexandru Zub, cunoscutul istoric, și de acad. Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, a cărui personalitate și al cărui prestigiu de ambasador al României la UNESCO au jucat un rol esențial în organizarea, cu prilejul centenarului, a expoziției Maestrului de la Paris. Portretul complex pe care l-a făcut Domnia Sa artistului și creației sale au fost susținute, impresionant, chiar de Ion Irimescu în filmul care îl avea protagonist în 1994, realizat de Grigore Ilisei și difuzat în încheiere. Toate luările la cuvânt, moderate cu știința navigării prin fiorduri, în deschidere, de Gheorghe Dăscălescu și apoi de scriitorul Grigore Ilisei, care a transformat cu farmec, competență și eleganță intervențiile sale într-o reparcurgere a momentelor importante din viața Maestrului și din istoria Muzeului, au avut în dorințele Maestrului, de pe bilețelul amintit de Vasile Tofan, punctul de pornire și orizontul de aspirație, asemenea înscrisului de pe un blazon nobiliar, asemenea unor porunci de maximă gravitate și urgență, lăsate nouă de Patriarh: ,,1. Fonduri pentru reparații la Muzeu. 2. Ridicarea Muzeului la gradul de Centru Cultural Național”.