Până acum

Spitalizarea bolnavilor de meningită a costat 185.000 lei

> În municipiul Suceava s-au înregistrat 42% din cazurile de îmbolnăvire
 

Costul mediu pe fiecare bolnav internat cu meningită în unitățile spitalicești din județul Suceava a fost de 800 lei, iar cheltuielile totale de spitalizare se ridică, până în prezent, la aproximativ 185.000 lei, rezultă dintr-o informare a Direcției de Sănătate Publică, prezentată ieri, în cadrul ședinței lunare a Colegiului prefectural. În același contex s-a arătat că investigațiile de laborator au fost suportate de către DSP Suceava, din fondurile programelor naționale de sănătate, contravaloarea acestora însumând mai mult de 8.500 lei. Pe lângă acestea, instituția a distribuit dezinfectanți către unitățile de învățământ, cabinetele școlare și cabinetele medicilor de familie, valoarea lor fiind de peste 13.200 lei. Conform datelor DSP, cazurile de îmbolnăvire cu meningită s-au consemnat în 42 localități ale județului Suceava, o repartiție procentuală relevând că 42% dintre acestea provin din municipiul Suceava. În total, 66 pacienți au fost investigați virusologic prin tehnica de izolare/identificare a enterovirusurilor, probele biologice fiind trimise către Institutul „Cantacuzino” București. În urma analizelor, la 27 dintre internați rezultatele au fost pozitive pentru enterovirusuri „Coxsackie B2”. Potrivit raportului DSP, „demonstrarea etiologiei enterovirale a fost importantă pentru specialiștii din sănătatea publică, în vederea structurării specifice a măsurilor de control a transmiterii și mai puțin importantă pentru clinicieni”. „În ceea privește evoluția situației epidemiologice din județul nostru, aceasta va fi în continuare atent monitorizată de autoritățile sanitare, în colaborare cu cele ale administrației publice județene”, a declarat Florin Sinescu, prefectul județului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI