Polițiștii suceveni caută doi bărbați, presupuși agresori ai lui Sorin R., de 29 de ani, din Suceava. Acesta a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe la ora 2, la Urgențele Spitalului Județean cu o plagă împușcată și fractură de femur. Cel rănit a susținut în fața polițiștilor sesizați de cadrele medicale că rănile sunt consecința unui conflict avut cu Decebal S., de 32 de ani, și Cezar B., de 34 de ani, amândoi din Suceava, în fața unui club din municipiul Suceava. Sorin R. a spus că primul dintre ei l-ar fi împușcat în timp ce al doilea l-a lovit cu un baston telescopic, totul însemnând o reglare de conturi într-un conflict mai vechi între familia lui și cea a agresorilor. După ce l-au rănit, cei doi agresori au fugit de la locul faptei, fiind acum căutați de poliție. Cercetările se desfășoară sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri”, „deținere sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept” și „uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept” urmând a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii