A doua repartizare computerizată

> Încă 22 de elevi suceveni au intrat la liceu, cu medii între 7,13 și 4,12
 

După a doua repartizare computerizată de luni, încă 22 de absolvenți de gimnaziu din județul Suceava au fost repartizați în clasa a IX-a, cea mai mare medie de admitere fiind 7,13, iar cea mai mică – 4,12. În această a doua etapă, mediile cele mai mari de admitere au fost 7,13 (care aparține unei eleve din Lupcina, admisă la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”) și 6,73. Șase dintre candidați au fost repartizați cu note cuprinse între 5 și 6, 14 dintre ei având medii sub 5. Mai bine de jumătate din candidații repartizați (13) au intrat la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava. După prima repartizare, 35 de elevi din județul Suceava nu au intrat la liceu, printre care și eleve de la Școala Creștină Filadelfia, care nu și-au găsit locul la licee de stat, deși aveau mediile de admitere 9,29, respectiv 8,22. Unii dintre candidații care nu s-au înscris la a doua repartizare au optat pentru o școală particulară și au dat examen de admitere separat. A mai fost repartizat de computer și un absolvent de gimnaziu din Dâmbovița, care a intrat cu media 4,71 la Colegiul Agricol Fălticeni. La nivel național, toți cei 382 de candidați înscriși au fost repartizați luni. Dintre ei, 377 candidați (98,69%) au fost admiși la prima opțiune exprimată. Reamintim că, în prima etapă a repartizării, au fost distribuiți în licee sucevene 6305 elevi din cei 6340, fiind admiși în total în unități școlare din țară 150.220 de elevi. După cele două repartizări computerizate, în județul Suceava au rămas neocupate 1082 de locuri din cele 7420 disponibile în licee pentru anul școlar următor, ceea ce înseamnă 14,5%. În perioada 27-30 iulie, Comisia județeană de admitere va soluționa situațiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată și va repartiza candidații care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, respectiv candidații care nu au participat la primele două repartizări computerizate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI