ÎPS Pimen a oficiat slujba de Sf. Ilie de la Piatra Tăieturii

Câteva sute de credincioși au participat, pe 20 iulie, la slujba de Sf. Ilie de la Mănăstirea Piatra Tăieturii. Sf. Liturghie a fost oficiată de un sobor format din 20 de preoți din Bazinul Dornelor, dar și din Ucraina, avându-l în frunte pe ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
 

Deși drumul până la mănăstire este destul de dificil și poate fi parcurs în întregime doar cu autovehicule puternice, mănăstirea fiind amplasată la o altitudine de 1700 de metri, oamenii nu au renunțat nici în acest an la pelerinaj și au venit cu mic cu mare în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Pelerinii găsesc la capătul drumului liniștea de care au nevoie, iar starețul sfântului locaș, părintele Antonie Brehuescu, îi întâmpină de fiecare dată pe oameni cu zâmbet și binecuvântare. Așa s-a întâmplat și de Sf. Ilie când, în curtea mănăstirii, credincioșii s-au adunat în jurul foișorului în care a fost oficiată slujba, paraclisul mănăstirii având hramul în această zi. Din soborul de preoți au făcut parte și 7 preoți din Ucraina, raionul Storojineț, care au spus că “au vrut să fie alături de frații din sudul Bucovinei la ceas de sărbătoare”. Încântat de numărul mare de participanți, ÎPS Pimen a ținut să aducă în atenția celor prezenți activitatea pe care starețul Antonie, împreună cu viețuitorii mănăstirii, o desfășoară aici, arătând că nu este ușor lucru să zidești loc de rugăciune atât de departe, la așa altitudine. “Cu voia lui Dumnezeu, toate sunt posibile, iar credința îi învrednicește pe oameni. Uitați-vă ce lucruri s-au făcut aici, cât beton s-a turnat, cât efort s-a depus pentru a aduce energia electrică aici!… Toate acestea însă au fost posibile cu sprijinul credincioșilor din Bazinul Dornelor, în special, dar și al celor de pretutindeni. Ei au fost cei care, material, financiar și moral au susținut lucrările de refacere și reconstrucție, în timp foarte scurt, a unei mănăstiri pe care regimul dictatorial o desființase cu totul” a spus ÎPS Pimen. La rândul său, starețul Antonie a mulțumit celor prezenți pentru osteneala de a ajunge la sfântul locaș, după care i-a invitat la o agapă creștină în timpul căreia corul de la Dorohoi, cel care a dat și răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii, diaconii veniți din partea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, și credincioșii prezenți au intonat cântece patriotice vechi, care au stârnit multă emoție. Mănăstirea Piatra Tăieturii este un așezământ monastic devenit loc de pelerinaj pentru credincioși și punct de atracție pentru turiști, pentru panorama pe care o oferă locul. De aici se arată toți munții Bucovinei, de la Rarău, la Călimani și Rodnei. Lângă mănăstire se află o cruce înaltă, ridicată pe borna ce marca odinioară hotarul cu Imperiul Austro-Ungar, iar la poarta de jos a mănăstirii este o troiță cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”. În curtea mănăstirii este încorporată stânca din vârful Muntelui Piatra Tăieturii, de la care vine și numele locului. La baza acestei stânci – unde, datorită poziției ei, a fost amplasat în vremea războiului cuib de mitralieră – se află peștera pictată și sfințită a avea tot hramul Sfântului Antonie cel Mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: