Pentru contribuția „excepțională” adusă prestigiului USV

Fostul rector Adrian Graur a fost distins cu titlul de profesor emerit

Fostul rector al Universității „Ștefan cel Mare”, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a primit titlul de profesor emerit, acordat de Senatul Universității ca semn de recunoaștere a contribuției „excepționale” aduse „prestigiului național și internațional” al instituției academice.
Prin acordarea acestui titlu, profesorului Graur i se recunoaște și „vocația de formator și creator de școală”, care a conferit Almei Mater Sucevensis o „identitate inconfundabilă”. „Prin acordarea titlului «Profesor Emerit», întreaga comunitate academică suceveană îi recunoaște și celebrează dăruirea și responsabilitatea, stăruința și pasiunea, forța și spiritul novator angrenate în scopul afirmării, consolidării, dezvoltării și modernizării învățământului superior sucevean. Profesorul Adrian Graur este un deschizător de drumuri, un modelator de destine și un susținător al adevăratelor valori. Generații întregi de studenți, masteranzi, doctoranzi văd în Domnia Sa magistrul, mentorul, spiritul novator extraordinar sub a cărui îndrumare atentă și răbdătoare s-au transformat în caractere puternice personalități ale comunității locale, naționale și mondiale”, apreciază Senatul Universității.
 

Adrian Graur

Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a condus Universitatea Suceava în perioada 2004-2012, timp în care și-a împărțit activitatea de manager între a aduce cât mai multă recunoaștere instituției, din punct de vedere academic, prin atragerea de studenți, dezvoltarea activității de învățământ și cercetare, dar și prin investițiile care au transformat-o într-o „citatelă” modernă. Amintim aici doar concursul „Student pentru o zi”, inițiat pentru a apropia de viața studențească elevii din anii terminali ai liceului, de asemenea lupta pentru atragerea unor proiecte de cercetare și zbaterea sa pentru ca universitatea să obțină clasificarea pe care o merită, nu doar aceea de instituție centrată doar pe educație. Nu în cele din urmă, prin investițiile aduse de prof. A. Graur, campusul USV s-a întregit cu complexul de natație și kinetoterapie, cu Auditoriumul „Joseph Schmidt” – sală de spectacole inaugurată în 2007, cu corpul E de clădire inaugurat în 2008, care cuprinde spații didactice dar și biblioteca USV, terenul de sport cu pistă de alergare acoperit cu balon presostatic, amenajat pentru jocuri sportive – ca să menționam doar investițiile mai importante desfășurate în perioada mandatului său. În prezent, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a revenit la activitatea de la catedră de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, unde predă cursurile de electronică; dispozitive electronice 1; structuri electronice pentru automatizări. El este și conducător de doctorat. Pentru toate meritele sale, „întreaga comunitate academică îi mulțumește”, cu speranța că va avea și în continuare parte de îndrumarea sa „pentru găsirea soluțiilor viabile care să mențină Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava în sistemul european și universal de valori”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: