Un amărât fără casă, bolnav la minte, s-a urcat pe un bloc din Burdujeni și a amenințat că se aruncă

> Bărbatul a fost coborât cu greu de polițiști și militarii ISU, amendat și internat apoi la Secția de Neuropsihiatrie
 

Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Suceava are de miercuri seară încă un pacient. Vasile Z., de 38 de ani, din Mitocu Dragomirnei, bărbat cunoscut ca fiind fără adăpost și suferind de tulburări de comportament, s-a suit miercuri seară, pe la ora 22, pe un bloc de pe strada General Iacob Zadik din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava și amenința că se aruncă. Omul spunea că s-a urcat pe bloc pentru a se ascunde de un tânăr din Mitoc care l-ar fi urmărit… După ce au venit la fața locului Poliție, ISU și o mulțime de „gură cască”, insul a refuzat să coboare de pe imobil și a închis capacul gurii de acces pe terasa acestuia. După câteva minute, un polițist a reușit totuși să urce pe bloc și, în timpul discuțiilor purtate cu bărbatul aflat acolo, a reușit să-l prindă de haine și să-l imobilizeze. Vasile Z. a fost coborât cu ajutorul militarilor de la ISU Suceava, dar numai după ce a fost încătușat. După atâta tevatură și re-surse consumate din partea a două instituții, legea românească prevede o singură consecință: sancțiune pentru tulburarea liniștii publice. Cine va plăti amenda este greu de spus, pentru că amărâtul în cauză, deloc sănătos la cap, a fost internat, în aceeași seară, la Neuropsihiatrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI