Preoți, monahi și monahii, scriitori, profesori și alți intelectuali, din municipiu, dar și din alte localități, au venit pentru a cinsti ,,strădaniile de elită” (Gheorghe Dăscălescu) ale publicistului și prozatorului Grigore Ilisei, al cărui nume însoțește de ani buni manifestările ce întregesc aura spirituală a Fălticeniului. Prezentarea cărții a fost făcută de scriitoarea Doina Cernica, prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc și preotul Constantin Hrehor. După cum însuși autorul mărturisește în cuvântul ce prefațează cartea apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în paginile lucrării se regăsesc cele mai multe dintre scrierile sale despre, credință, credincioși, biserică, preoți și mireni, publicate în ultimii peste 20 de ani în presa ieșeană. O carte a mărturisirilor, dar și de atitudine Scriitoarea Doina Cernica a scos în evidență aspecte legate de orașul Fălticeni, localitate în care Grigore Ilisei s-a format ca om de litere, dar în care a primit și învățătura creștină și morală de la tatăl său, preotul Ilie, și de la mama sa. Referindu-se la ,,Pisanii”, Doina Cernica a precizat: „Cartea este plină de astfel de mărturisiri în care afecțiunea caldă, respectul, prețuirea, schițează portrete de neuitat ale unor înalți ierarhi, al părintelui Gheorghe Brădățanu, al celor care au fost compozitorul Vasile Spătărelu, Valeria Sadoveanu, al intelectualilor care își petreceau verile la mănăstiri, Ibrăileanu, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga devenită apoi maica Benedicta, Valeriu Anania cunoscut ca Arhimandritul Bartolomeu, Constantin Ciopraga, cu regretul că azi nu mai sunt căutate ca odinioară, pentru verile scrisului. Problemele care îl frământă pe scriitor, om și condei al cetății, sunt ale timpului nostru, legate, de pildă, de durata fricii împlântate în oameni de regimul comunist, de cele două lumi românești postdecembriste, ,,una copleșitor de numeroasă a dezmoșteniților sorții, a plătitorilor făgăduitei schimbări în bine și aceea a învârtiților tranziției, a îmbogățiților cu drept și mai ales fără drept din avuția națională”, de sminteala la care s-a ajuns și care face ca într-o țară cu frica lui Dumnezeu să se fure din schituri și biserici. ,,Aceste probleme ne aparțin, spune tot timpul în subtext scriitorul, care nu-și asumă doar calitatea de martor, izbucnind într-un final: «Sărmană țară, mult mă-ndurerez de tine și de mine totodată!»” a continuat Doina Cernica, din al cărui cuvânt reținem și observația că ,,publicist, dar și romancier, pisaniile lui Grigore Ilisei se bucură de talentul său constructiv, de știința punerii în scenă, de finaluri care încântă cititorul”, precum și sugestia, și convingerea exprimate în încheiere: ,,Poate nu putem ajunge toți azi în grădini de mănăstire pentru tihna curată a scrisului și lecturii. Dar, iată, putem, într-o măsură la care merită luat aminte, să recuperăm această neajungere aplecându-ne asupra cărții de pisanii a lui Grigore Ilisei, care ne va înmiresma vara, zilele”. O pledoarie pentru identitatea noastră națională Prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc, a considerat cartea “Pisanii de azi și de demult” ,,un regal de lectură, dar și o pledoarie pentru identitatea noastră națională și în același timp o carte generatoare de emoție”. Universitara suceveană a prezentat concluziile unui weekend de lectură petrecut în compania cărții, definind și unele elemente care au influențat lectura. Unul dintre aceste elemente a fost titlul cărții. „Stilist recunoscut, Grigore Ilisei a ales termenul de pisanie, prin care face o trimitere foarte explicită la materia volumului și anume tot ceea ce înseamnă monumente și viață bisericească, în special în zona Moldovei, Bucovinei, dar mergând geografic și până în sud, la Galați și Constanța. El reușește, de asemenea, să asigure prin forța conotației acel aer de arhaicitate, acel parfum arhaic care se degajă din acest frumos text care curge asemenea textelor vechi bisericești, asemenea poeziei, asemenea metaforei pe care o întâlnim la Sadoveanu, ca să nu cităm decât una din figurile tutelare ale autorului și ale acestui volum”, a spus prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc. Elena Brândușa Steiciuc a precizat că volumul ,,Pisanii de azi și de demult” se împarte în patru capitole care conțin texte care au un punct comun foarte clar: prezența autorului, a subiectivității sale, un ochi foarte puternic deschis atât spre trecutul menționat în titlu, cât și spre prezent, care îl cam decepționează pe autor, și spre viitor. În carte se regăsesc și texte în care Grigore Ilisei surprinde viața spirituală a României de după anii 1990, prin scurte prezentări despre apariția de biserici noi, apariția de reviste religioase, ceea ce explică termenul de azi din titlul cărții. O antologie de frumuseți Poet, grafician și publicist, preotul Constantin Hrehor a precizat în cuvântul său că „această carte nu este nici popească și nu este nici scriitoricească. Este o carte care însumează niște armonii extraordinare, este ca o carte a parfumurilor. Am mai citit despre mănăstiri, despre fețe bisericești, despre oameni importanți în cultură și în cler. Dar această colecție, antologie de frumuseți care este cartea lui Grigore Ilisei e mai mult decât o carte, este o armonică, o colecție de cristale. Armonica este un instrument pe care ori de unde l-ai apuca, el cântă. Fiecare pagină, fiecare mărturie, fiecare confesiune are o încărcătură nemaipomenită de discurs, de metaforă, de adâncime, de mistică”, a spus preotul Constantin Hrehor. La întâlnirea cu publicul fălticenean, Grigore Ilisei a precizat că a ținut în mod deosebit ca această carte să fie lansată la Fălticeni, și apoi la Iași, pentru că este o carte născută din plasma acestui loc. ,,Aici am deprins taina rugăciunii, în bisericile la care a slujit tata, și de atunci, în sufletul meu, această lume s-a amestecat cu făptura, cu substanța ființei mele. De-a lungul anilor am scris mai multe texte consacrate în special universului religios românesc, dar, în același timp, cred că multe din cărțile mele respiră, cel puțin în ceea ce privește cuvântul, această mireasmă a zicerii vechi, această mireasmă a cuvântului pe care îl găsim în cărțile sfinte. A fost o sursă importantă pentru scrisul meu pe care inițial am fructificat-o intuitiv, pentru ca mai apoi să încerc să o valorific mai bine sau mai puțin bine. Asta rămâne să decideți dumneavoastră”, a spus scriitorul Grigore Ilisei. În finalul întâlnirii de la Fălticeni, autorul a oferit celor prezenți dedicații.
Scriitorul Grigore Ilisei și-a lansat miercuri, 18 iulie 2012, la Fălticeni, în sala „Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, în prezența unui numeros public iubitor de literatură, cartea ,,Pisanii de azi și de demult”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii