În urma furtunilor din această lună

Distrugerile rețelelor electrice au necesitat reparații de 650.000 lei la posturi de transformare din toată Moldova

Furtunile din ultima perioadă au afectat întreg sistemul de distribuție a energiei electrice din Moldova, aparținând de E.ON, pentru reluarea alimentării cu energie electrică fiind necesare lucrări urgente de reparații în valoare de aproximativ 650.000 de lei, informează compania.
 

Vântul puternic, vegetația și diverse materiale aduse în rețea au afectat peste 50 de linii de medie tensiune din județele Moldovei, fiind afectate aproximativ 1000 de posturi de transformare, inclusiv din localități din județul Suceava. Aflăm că s-au rupt conductoare, stâlpi și izolatori, fiind numeroase distrugeri la posturi de transformare și echipamente din sistemul de distribuție. Cele mai numeroase avarii produse în sistemul de distribuție a energiei electrice au fost înregistrate în județele Bacău, Neamț și Iași. Potrivit E.ON, o parte din lucrările de urgență realizate în rețele au caracter provizoriu și urmează să fie realizate în formă definitivă în perioada următoare. În perioada următoare, „compania va analiza situațiile generate de condițiile meteo extreme din ultima perioadă și va adapta programul de investiții pentru asigurarea funcționării optime a sistemului de distribuție a energiei electrice”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI