Cei care zic mereu, câteodată nejustificat, „ca la noi la nimeni!”, au acum o confirmare nesperată, venită de la un sector care, altfel, se bucura de încrederea populației, noi, românii, având încredere în biserică și armată, sector care, dat pe mâna cui nu trebuie, a produs colonei pe bandă rulantă, ca și cum ce-a mai rămas din armata română are nevoie de cât mai mulți ofițeri superiori.
Dacă la acordarea masteratelor și doctoratelor împricinații se înscriau pe o listă, copiau niște referate, copiau și teza de doctorat, erau, cum s-ar zice, în cunoștință de cauză, acordarea gradelor s-a făcut fără ca măcar avansații la așa grade mari să fie anunțați sau, cel puțin, așa spun unii dintre ei, prinși cu mâța-n sac. Nu știu dacă se mai obișnuiește ca ofițerii să treacă pragul de la gradul de maior în sus în urma unor studii de specialitate – Academia Militară –, știu că, atât în timpul regimului comunist, cât și în perioada interbelică, numărul ofițerilor superiori era limitat, cei mai mulți ofițeri rămâneau la gradul de maior, locotenent colonel, cel mult colonel. Întotdeauna au fost și excepții. Membrii casei regale aveau grade militare: Carol, devenit din 1930 „al II-lea”, era colonel în timpul Primului Război Mondial, a fugit de pe front, la Odesa, unde s-a căsătorit, împotriva voinței regelui Ferdinand și a reginei Maria, cu Zizi Lambrino. Ajuns rege, l-a făcut colonel pe fiu-său, Mihai, tot fără studii militare, iar generalul Ion Antonescu, voind să fie avansat la gradul de mareșal, a trebuit să-l ridice la asemenea grad și rang pe capul oștirii – regele. Să ne mirăm că Ceaușescu a fost general? Tot așa, fără pregătirea necesară – teoretică și practică – a fost făcut colonel Duda ginerică, nemulțumit că nu i s-a acordat gradul de general, pentru că așa îl vrea nevastă-sa. Se anunță că se va face ordine în gradele militare, ceea ce nu-i rău, însă ordine ar trebui pusă în toate sectoarele și compartimentele, ordine promisă de noua guvernare, care n-ar trebui să se lase antrenată în toate provocările venite din partea adversarilor care n-au altă treabă. Să le strigăm USL-iștilor ca să ne audă: Bă, ce-i cu voi, v-a prostit puterea, voi sunteți la guvernare, țineți-vă de programul anunțat, nu intrați în jocul opozanților! Să vedem dacă la sesiunea extraordinară vor da și rezultatul auditului, să se tragă linie de unde încep ei și, vorba veche a controlului financiar: plusul se înregistrează (în gestiune), minusurile se recuperează. Ponta și guvernul ar trebui să știe că poporul, care are și dreptul la o satisfacție pentru umilințele îndurate din partea foștilor guvernanți și a îmbogățiților în afaceri cu bani publici, vrea să vadă pe toți manglitorii, mafioții și interlopii dați deoparte din fruntea bucatelor. Pe lângă agenda mare a fiecărui ministru, să-și găsească loc și o agendă suplimentară. Ce-ar însemna aceasta, dacă ne referim la Ministerul de Interne și la cel al Justiției? Înseamnă să-ți propui suplimentar ca în luna iulie, de exemplu, să aduci în fața justiției zece barosani, care să fie judecați în procedură de urgență. Arătați tuturor că aici nu-i sat fără câini, nu-i țara lui Cremene, locul în care face fiecare ce vrea! Și, mai ales, nu vă lăsați antrenați în dispute sterile, nu răspundeți provocărilor și nu vă pierdeți timpul pe la televiziuni, așa cum l-am văzut pe interimarul Pop care, fără să stăpânească domeniul cu competență, repeta niște banalități care nu puteau nici să lămurească, nici să convingă. Ca un sacerdot care vine cu ziua întâi, premierul, fără să ne ia chiar prin surprindere, lansează o propunere șoc: demisia, în același timp, a guvernului, premierului și a președintelui pentru a da posibilitatea alegerilor anticipate, parlamentare și prezidențiale. Propunerea are limite de ordin juridic, în condițiile în care i se permite actualului președinte să candideze pentru un nou mandat, ceea ce contravine Constituției. În contrapartidă, președintele Băsescu, a doua zi, după ce doamna Andronescu, a patra desemnare la Ministerul Învățământului, a depus jurământul, fără ca, în prealabil, să declare în scris că a obținut titlurile științifice – doctoratul, prin efort propriu, fără să fi plagiat, înmânează o mapă cu o scrisoare în care reia o propunere mai veche, de a demisiona dacă se modifică constituția, în sensul dorit de propunător, revenindu-se la mandatul de patru ani. Suntem obișnuiți cu demisia președintelui, cu negarea celor afirmate cu o zi în urmă, așa că propunerea nu poate fi decât o capcană, trebuie să conțină pe dedesubt o chichiță, ascunsă privirii care, dacă ar fi acceptată, te trezești că iar ți se hăhăiește în nas, luându-te pe sus cu „dottore”. Multe articole din Constituție ar trebui modificate pentru a exclude interpretări pro domo, în special pentru a preveni amestecul puterii prezidențiale în executiv. De asemenea, o eventuală modificare a Constituției ar trebui să conțină (am mai spus-o) prevederi clare de simplificare a procedurilor de demitere a președintelui, anulând orice posibilitate de hahalerizare a funcției supreme în stat. Nu știu dacă președintele a înțeles că rămânerea în funcție, nu până la sfârșitul mandatului, în 2014, până la alegerile din toamnă sau imediat după parlamentare, depinde de bunăvoința triumviratului USL, de agenda de lucru a acestuia, s-ar putea – așa cum zicea Crin Antonescu – ca procedura (preparativele) să fie declanșată în sesiunea extraordinară preconizată să înceapă curând, moment în care izolarea președintelui și lipsa de sprijin (îl vedeți pe Blaga să pună o proptea la Cotroceni?), îi vor reaminti că toate sunt trecătoare și cu ce măsură dai cu aceea primești. De prea mult timp președintele exersează jocul cu focul, procurându-și satisfacții facile de a-și vărsa lăturile pe adversari. Dacă președintele scapă numai cu suspendarea și demiterea, să zică popii măi, dar tare mă tem că dosarul lui este mai voluminos decât al celor pe care i-a sprijinit și propulsat în frunte, ca să nu bată la ochiul vigilent al justiției. Și, când te gândești că președintele lucra la sudarea Statelor Unite ale Europei, având mereu în față interesul național, îți poți zice că: iată, te părăsește norocul, rămâi ca frunza-n vânt și uiți că trebuie să-ți plătești datoriile. Știți cum a conceput președintele desemnarea lui Ponta ca prim-ministru? Ca pe o luare în râs! Și cum „râsul de râs ajunge”, Ponta sau oricare dintre noi, ar putea să-i spună, folosindu-se de cuvintele lui Ștefan al lui Parizianu: „Ești prea vesel pentru situația în care te afli”. Uite cum ți se poate întoarce și din veselia cea mai mare „cazi în uricioasa întristare”, vezi cum îți fuge pământul de sub picioare, ești în cădere liberă, nu te ajută nimeni pentru că pe toți i-a prins delirul.
Comentarii