Ochiul poetului

Îmi trecuse prin minte să scriu despre drama politicianului Adrian Năstase. M-a frapat zelul cu care unii comentatori prestigioși s-au arătat întristați de gestul politicianului.

 

Bine ar fi dacă drama poporului român ar trezi aceeași forță gazetărească, dacă am plânge cu toții pentru un om care fură o pâine și pentru asta poate ajunge în pușcărie. Tragedia calicului de rând (tristă expresie) nu mai provoacă lacrimile celor în putere. Nu mai interesează parcă pe nimeni copilul sau bătrâna de la colțul străzii. Copilul nu are revolver și nici nu poate da o lovitură teatrală. Așa că orice comentariu ar fi de prisos. Să ne întoarcem la cărțile noastre. E mult mai sănătos. Mulți dintre noi îl cunoaștem pe profesorul Mircea Coroliuc, deși a fost întotdeauna o prezență discretă, care a evitat să-și manifeste zgomotos pasiunea pentru literatură. Prin însăși prezența sa, profesorul Mircea Coroliuc dă dovadă de educație aleasă, demonstrând că bunul-simț este arma cea mai potrivită pentru toate timpurile. O armă cu care nu vrea să șocheze, ci vrea să contureze (așa cum observă cercetătorul Vasile I. Schipor) ,,adevărul, binele, bunătatea, dreptatea, munca, hărnicia, generozitatea, cumpătarea, modestia, cinstea, onoarea, dragostea și responsabilitatea față de oameni și natură, încrederea în forțele proprii și în dăinuirea miracolului acestui pământ, rătăcit în univers” „Petale din corola vieții” este titlul cărții apărute recent la Editura „Septentrion”, lucrare care cuprinde versuri scrise de profesorul Coroliuc. Viața cu toate aspectele ei este tratată cu înțelegerea pe care ți-o dă trecerea timpului. Aflându-se în fața cărții, cititorul de poezie va da verdictul care preamărește frumusețea lumii. Dacă politicienii se joacă nocturn cu viețile lor, poeții nu au decât arma subtilă a cuvintelor. Poetul a avut întotdeauna ochi pentru bătrâna și copilul de la colțul străzii.