În contracurent

Două suspendări și nicio învățătură

Ce a fost va mai fi, zice un dicton vechi-testamentar. Și iată că în 2012 s-a repetat întocmai istoria din 2007. Pentru că orice istorie neînsușită la timp se va repeta până când poporul o va înțelege.
 

Or suspendarea din 2007 trebuia să fie o lecție și pentru „suspendaci” și pentru dl Băsescu. Așadar și pentru Președinție, și pentru Parlament era nevoie de „cecks and balances” (verificări și echilibrări): acțiunile președintelui stârniseră nemulțumirile unei bune părți a populației și ale celei mai mari părți a spectrului politic, sintagma „322” nefiind una goală de conținut. La rândul lor, parlamentarii au ezitat încă 5 ani să ia măsurile trebuitoare pentru reintrarea Legislativului în cadrele desenate de Constituție: organ reprezentativ suprem al poporului român, al suveranității sale și unică autoritate legiuitoare (Art.61). Cândva istoria era zeiță Că după relegitimarea la Cotroceni în 2007, nici președintele, nici mare parte din politicieni nu au tras învățămintele necesare se vede din repetarea situației de atunci: România s-a întors în același cerc vicios din care nu a putut și nu va putea ieși decât verificând punctual ceea ce nu merge și reechilibrând sistemul politic, așa cum prevede unul din principalele articole ale Constituției SUA. Datele actuale ale conflictelor între majoritatea parlamentară și Opoziție, între Președinție și Parlament, între Executiv și spațiul public sunt identice acelora din 2007: nicio parte nu e dispusă la conlucrare, concesii, dialog și negociere, fiecare luptând din răsputeri fie să recâștige ce-a pierdut, fie să-și croiască o pârtie mai sigură către Putere. Dar progresul va fi îndoielnic și de o parte și de alta. Câmpul de bătaie e spațiul public, semn că votul mulțimilor e trofeul. Nimeni nu dorește măcar o discuție la obiect despre esența cauzelor și sensul evoluției politice, iar declarațiile provenite din cele două tranșee arată tendințe ireconciliabile: revoluție în Parlament, dictatură, lovitură de stat, anihilarea democrației și a statului de drept, controlul justiției, asaltul asupra drepturilor și a libertăților cetățenești… Că nimeni nu face altceva decât să lanseze astfel de petarde în capul opozanților fără a detalia ce conține fiecare e evident, pentru că la o analiză corectă a termenilor se vede că demersurile sunt specifice unei conflagrații politice. Ecourile internaționale sunt consecința spiralei inflamatoare a discursurilor revendicative interne, iar părerile contrarii din eșichierul politic european demonstrează că și în PE există o nevoie acută pentru păstrarea majorităților și a statu quo-ului existente. Și poporenii își vor țara înapoi Ei de ce nu contează? Așadar ce să însemne mesajul Opoziției că vrea să-și „ia țara înapoi”? Că au confiscat-o USL și Voiculescu sau că vrea să ocolească iarăși Parlamentul și să înmulțească cele 14 angajări ale răspunderii guvernamentale? Li se pare democratică și legitimă trecerea unor legi capitale ca a salarizării, a educației, a sănătății… prin ocolirea procedurilor parlamentare? Nu recunosc nici în al XI-lea ceas că asumările s-au întâmplat deoarece PDL nu mai dispunea de voturile necesare pentru susținerea actului de guvernământ, ceea ce s-a adeverit la moțiunea din 27 aprilie: în Parlament funcționa deja o altă majoritate încă din vremea grevei USL. Estimp au pierdut și alegerile locale fără a-și asuma vreo vinovăție: salariații, pensionarii fuseseră supuși la curbe de sacrificiu, dar Președinția, Guvernul și multele servicii secrete n-au strâns deloc cureaua, din contra, au primit bugete de cheltuieli administrative sporite, de coloane oficiale, festivisme și aroganță. Tulburarea de posesie E mai degrabă vorba de tulburare de posesie. România mea, poporul meu, țara mea, românii mei… din discursul foștilor diriguitori nu înseamnă doar o ipocrită poveste de dragoste, ci și jindul după privilegii pentru clasa Domniilor Lor. De aici teama ca Parlamentul să-și reintre în atribuții, iar poporul să-și recapete prerogativele. De aici supravegherea spațiului public și amenințarea judecătorilor (Aspazia Cojocar), a polițiștilor (implicați în suicidul Năstase), a doctorilor (Brădișteanu), a avocaților (Liviu Popescu), a jurnaliștilor incomozi Victor Ciutacu, Robert Veress… Așadar învăța-vom ceva au ba? Teamă mi-e că situația actuală convine de minune ambelor tabere, iar poporenii se adorm degeaba mai departe cu speranța că va fi cândva mai bine și pentru ei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: