Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, cere medicilor mai mult profesionism

> „Atât timp cât Consiliul Județean finanțează într-o manieră consistentă această activitate, cred că putem să avem și cerințe din partea sistemului”, a accentuat președintele CJ > Nechifor a evitat să se pronunțe asupra înlocuirii din funcție a directorului general Vasile Rîmbu, menționând că este foarte important ca mesajul său să fie înțeles
 

Cătălin NECHIFOR

Conducerea Consiliului Județean are în pregătire o nouă organigramă a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la concurs urmând a fi scoase mai mult posturi pentru medici și personal auxiliar medical. Șeful executivului județean, Cătălin Nechifor, spune că a primit semnale în legătură cu calitatea umană a actului medical, urmând ca, de acum încolo, să se pună accent și pe aceasta, și nu doar pe reparații și dotări. „Este o discuție referitoare la posturile suplimentare, lucru sesizat nu de către mine, ci de foarte mulți suceveni din tot județul, care merg la spital pentru a se trata. Trebuie să lucrăm foarte mult, nu doar la dotări, fațadă sau fântâni arteziene, ci și la calitatea umană a actului medical. În acest sens voi avea întrevederi nu doar la spitalul din Suceava, ci și cu alți medici care sunt implicați în activitatea medicală din județ”, subliniază Nechifor. Președintele Consiliului Județean a accentuat că dezbateri publice vor avea loc și pe marginea proiectului noii Legi a sănătății și a cerut personalului din sistemul sanitar județean să fie mai aproape de nevoile oamenilor. „Ne dorim o consultare publică corectă – care nu a mai fost făcută până acum –, cu privire la noua Lege a sănătății, iar cu această ocazie voi da și un mesaj categoric cu privire la actul medical. Voi cere celor care lucrează în sistem să fie mai profesioniști – dacă se poate spune așa –, mai aproape de nevoile celor care vin către spital cu diverse afecțiuni. Cred că Suceava poate să aibă șanse foarte importante de dezvoltare, în condițiile în care actul uman crește sub aspectul calității”, a afirmat Nechifor. Președintele Consiliului Județean a evitat să se pronunțe asupra înlocuirii din funcție a directorului general al unității sanitare de urgență din capitala de județ, Vasile Rîmbu, menționând că este foarte important ca mesajul său să fie înțeles începând de la portar și până la cel mai de sus medic din sistem. „Atât timp cât Consiliul Județean finanțează într-o manieră consistentă această activitate, cred că putem să avem și cerințe din partea sistemului”, a accentuat șeful administrației județene sucevene. Cătălin Nechifor a spus că, în urma vizitei la Viena, de săptămână trecută, a avut discuții și asupra unei posibile investiții private la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: