Inițiativa acestei școli de vară răspunde nevoii de a găsi pentru elevi noi modalități de petrecere a timpului liber, de educație, una nonformală, în care să-și dezvolte sau să-și valorifice cunoștințe și abilități care să le fie utile în activitățile viitoare. Obiectivul principal al acestei inițiative este „să ofere copiilor o săptămână de activități educaționale în care să se joace învățând și să învețe jucându-se”, după cum ne-a mărturisit prof. Rodica Zimbru, coordonatorul școlii de vară. Ionel Curcan: Care este grupa de vârstă a participanților? Rodica Zimbru: În toți anii de când se organizează, școala de vară a avut participanți de la grădiniță până la gimnaziu. Așa va fi și anul acesta. Vor veni copii de la școlile și grădinițele din Burdujeni, dar și din oraș. – Care vor fi principalele tipuri de activități la care vor participa copiii? – Programul va fi de la ora 9 la ora 13 pentru elevi, 12 pentru preșcolari, iar activitățile cuprind jocuri, activități distractive precum concursuri, jocuri de creație, artă Ebru, limba engleză, iar punctul de atracție maximă va fi zumba pentru copii. De asemenea, ca în fiecare an, vom organiza o excursie, cu picnic și jocuri în aer liber. – Există sponsori sau alte instituții care și-au oferit sprijinul?” – Desigur. Mc Donald’s ne-a sprijinit în fiecare an cu jocuri, jucării, pliante, sperăm să fie la fel de generos și anul acesta, apoi Tipografia Lidana, realizează materialele promoționale și diplomele, Fuchsia Fitness ne pune la dispoziție instructorul zumba, care îi va distra pe copii zilnic cu o porție de mișcare ritmată. Deocamdată aceștia sunt sponsori siguri, însă am colaborat și cu „Salvați Copiii!”, cu Inspectoratul Județean de Poliție, cu ANITP. – Știm că anul trecut au existat și activități pentru părinți. Vor fi și anul acesta? – Bineînțeles. „Cafeneaua părinților” a fost o activitate cu un impact deosebit în rândul părinților și dorim ca ea să devină tradiție. Așa că, vineri, în ultima zi de școală de vară, părinții copiilor participanți sunt invitați din nou la… cafenea. Adică la o masă rotundă pe teme de dezvoltare a copilului, însoțită de plăcerea unei cafele delicioase. – Ce ați mai dori să adăugați la finalul acestui scurt interviu? – Aș dori doar să-mi exprim speranța că și ediția a patra a școlii de vară va fi una de succes, ca și cele anterioare, cu impact în comunitate. De asemenea, doresc succes tuturor participanților și distracție maximă. Menționăm că cei care doresc să participe la școala de vară contribuie cu suma de 60 de lei, sumă din care se procură toate materialele ce fac parte din mapa fiecărui participant, consumabile (coli A4, acuarele, creioane, culori, lipici, foarfece, alte materiale), gustarea zilnică și apa, excursia, diplomele de la final și premiile de la concursuri. Activitatea nu este generatoare de profit pentru niciunul dintre parteneri, iar cadrele didactice implicate lucrează în regim de voluntariat. (IONEL CURCAN)
În perioada 2-6 iulie, la Școala cu Clasele I-VIII Nr. 10 din Suceava se desfășoară cea de-a patra ediție a Școlii de vară “Educație pentru toți”, inițiată de Asociația Regională pentru Educație și Dezvoltare (ARED), în parteneriat cu școala gazdă și cu Asociația “Părinți, Profesori 10 Plus”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii