De peste o săptămână, încercarea nereușită a fostului premier Adrian Năstase exercită asupra opiniei publice o asemenea presiune încât puțin a lipsit ca moartea să fie politizată și să se spună, ținând seama de care parte a baricadei te afli, că „de la Năstase învățăm cutezanța, îndrăzneala și demnitatea” sau „uite, dom’le, USL-ul ne joacă o farsă, se joacă cu coasa lui Boc”.
Trebuie să cădem de acord asupra situației în care s-au spus, pe lângă vorbe de bun-simț, atât de multe stupizenii și idioțenii că nici televizorul nu le mai poate suporta și, dacă se mai continuă, cineva, un spirit întreprinzător care știe să scoată bani și din piatră seacă, va dezvolta producția de pistoale și de muniție aferentă ca amatorii jocului cu moartea să învețe cum un glonț îndreptat spre tâmplă trece prin gât și iese prin umăr. Departe de mine gândul de a spune că gestul sinucigaș al lui Năstase este o înscenare prin care să câștige un plus de imagine; dimpotrivă, spun că este un gest premeditat, pregătit pentru ieșirea din scenă într-un mod spectaculos, ceea ce, să recunoaștem, nu stă la îndemâna fiecăruia dintre noi. Cu siguranță, Adrian Năstase, un răsfățat al sorții, destinat să stea în frunte, n-a știut să piardă, și când spun pierdere mă refer la prezidențialele din 2004, la șefia partidului, la marginalizarea lui de către unii veniți mai târziu în PSD, la care se adaugă pierderea procesului, lungit opt ani, prin chichițe avocățești, care a pus capac la toate. Este greu de spus, așa cum se afirmă de către o parte dintre guriștii televiziunilor, prea siguri pe ei, și cu dis-prețul lor suveran, că Adrian Năstase era deja un om terminat, adică, în viziunea lor, sinuciderea putea să aibă loc cu ceva timp înapoi, fără să se ia în calcul că putea fi folositor familiei, învățământului superior, mass-mediei, dacă se crede că pentru partid și funcții politice își încheiase mandatul. Am auzit și părerea, cinică în esența ei, că ce dacă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de data asta, făcea o treime din pedeapsă și venea acasă lângă familie și, zic eu, lângă averea acumulată. Or, trebuie observat că, chiar dacă ar fi fost o condamnare de o zi, gestul lui Năstase ar fi fost același; nu intră în conștiința lui ideea de greșeală proprie și de pedeapsă administrată de alții, după un proces considerat, mereu, politic. Într-o societate viciată de răutate și de ură este firesc să găsim semeni de-ai noștri care nu numai că doresc răul celor apropiați, ba chiar fac rău cu satisfacție de-plină, considerând că asta e misiunea lor în societate. Dacă gestul sinucigaș al lui Năstase ar fi fost dus la capăt, s-ar fi găsit, dintre cei amintiți, destui care să râdă de mort și de durerea celor rămași, nu că ar fi câștigat ceva din asta, numai să fie văzuți de cine trebuie că ei sunt intransigenți cu dușmanul de castă. Vehemența cu care se cere clarificarea statutului fostului premier, dorința de a-l vedea încătușat și întemnițat, scos din spital și trimis la Penitenciarul Rahova, dovedesc că lupta dintre cele două tabere – USL-PDL a intrat într-un stadiu nou, dar și temerea ca nu cumva Adrian Năstase să scape de pedeapsă. Deja s-a format un cerc de suspecți: medicul Brădișteanu, ministrul de interne, Ioan Rus, vreo (deocamdată!) trei polițiști, luați la cercetări de o justiție acuzată mereu că tergiversează cercetările și procesele, care vrea să ne demonstreze că nimeni nu-i deasupra legii. Oare nu cumva toți cei care se dovedesc a fi campionii dreptății, transformați ad-hoc în procurori, acuză pentru a se salva pe ei și pe cei din spatele lor? N-am zis niciodată că Adrian Năstase nu trebuie cercetat, judecat și condamnat după faptele comise, pentru că am altă părere despre îmbogățirea peste poate a liderilor PSD, îmbogățire care vine în contradicție cu doctrina social-democrată. Social-democrații au stat la guvernarea Suediei timp de 40 de ani, lor datorându-li-se, în mare măsură, dezvoltarea economică și socială a Suediei, țară cu un nivel de trai și venit pe cap de locuitor râvnite de țări cu pretenții. În Suedia s-au îmbogățit cei legați de organizarea și funcționarea producției, obligați să aplice o politică socială favorabilă producătorilor direcți, dar oamenii politici au rămas, prin comparație, cu venituri modeste. Ce scapă din vedere cei care bat din gură și din palme, brodând floricele pe perna de sub capul deținutului Năstase? Că, din momentul condamnării cu executare a lui Năstase, niciun „barosan” nu se mai poate simți în siguranță, iar cererea de dublare a pedepsei pentru evaziune fiscală, neaprobată de cei în drept (Voiculescu și-a dat demisia din Senat), nu va întârzia să fie pusă în aplicare. S-ar putea să se aplice numita lege modificată chiar inițiatorului, ca să nu se spună că justiția nu merge pe o linie trasată încă din antichitate. În orașul-stat Atena, inițiatorul legii de ostracizare, prin care adunarea poporului putea trimite în exil, pe zece ani, pe cel care se considera că a adus prejudicii patriei, a fost supus votului popular la propunerea unui grup care a vrut să verifice cât de dreaptă este judecata poporului. Se poate prevedea cum va fi mânuită legea în guvernarea USL, bineînțeles, dacă această alianță câștigă alegerile parlamentare; vom vedea procese „politice” cu ghiotura. Ne vom lovi la tot pasul de cei care nu suportă detenția, se îmbolnăvesc de boli închipuite, cărora nu li se respectă drepturile pușcăriașului, dau în judecată statul român, se jură pe toți sfinții că sunt victimele măsurilor opresive luate de guvernanți etc. Bine că suportă cincisprezece ani de închisoare Victor Stănculescu și dorm liniștiți cei care l-au condamnat! Uite că Victor Stănculescu nu umblă c-o Falcă-n cer și cu una pe pământ, ca să ne arate marea nedreptate ce i s-a făcut, pentru că știe că nu poate fi liber atâta timp cât sunt liberi cei care au interes ca el să fie închis. Dacă lui Adrian Năstase îi este dat să trăiască și să rămână condamnat numai în dosarul „Trofeul calității”, ar putea, renunțând la orgoliul lui nemăsurat, să se declare mulțumit. Această afirmație ar putea stârni critici și ample comentarii; eu îi invit pe cei care-l apără chiar și împotriva evidențelor să se gândească la următorul aspect: faci opt luni de pușcărie (cică i s-au fixat camera și colegul – un judecător) și rămâi cu averea agonisită în 22 de ani, care ajunge pentru urmașii urmașilor, din neam în neam. Din moment ce nu i se confiscă averea, rămâne și cu termopanele, și cu tablourile, cu vilele, cu proprietățile, cu banii din băncile străine, nu este niciun motiv de îngrijorare, încă este tânăr și mai poate deveni președinte de republică, din moment ce a fost condamnat politic. Vedeți cum devine cazul când proprietatea este declarată din start sacră și inviolabilă? Pentru ce vreți să modificați constituția, nici nu merită osteneala!
Comentarii