D’ale politicii (206)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Artist. Pentru orice artist, scandalul este cea mai bună premisă a reușitei, consacrării lui. Din păcate – trebuie să constat – rețeta e speculată excesiv de non-valori, de impostori. Ne-o dovedesc, zilnic, tabloidele și televiziunile. Mă confirmă, indirect, actrița Cate Blanchett: „Azi, sintagma «scandal» e total banalizată, de-monetizată. În media, pe net, oricine își poate etala, cu nonșalanță, lenjeria murdară, cu multe detalii scabroase. Astfel încât nimic nu mai poate șoca.” > Asasin. Orice șofer nervos și grăbit este un potențial asasin cu premeditare. > Avertisment. Ești mândru că ești „bine văzut”? Fii precaut: abia acum ai devenit o țintă ușoară. > Avocat. Mai ușor poți deschide o scoică fără cuțit decât gura unui avocat căruia nu i-ai achitat onorariul. > Bani. „Sexul e ca banii. Doar prea mult este îndeajuns” (John Updike) > Cuplu. Cuplul ideal: ea e rea de muscă, el nu-i rău de scârbă. > Curaj. Nu te pot înghiți, iartă-mă! Așa i-a spus canibalul, cu un nod de emoție în gât, soacrei lui, pusă la fiert în oală… Ăsta da, bărbat! > General. Charles de Gaulle este autorul unei surprinzătoare butade (publicată, evident, postum): Viața nu înseamnă muncă. A munci prea mult te face nebun, maniac, robot. Îl completează, peste ani, americanul Scott Adams: Nimănui nu-i place să muncească. Dacă oamenii ar iubi munca, ar lucra fără simbrie. > Gentleman. „Singurică… singurică…? o întreabă, timid, cowboy-ul singuratic pe cântăreața de la bar, după ce i-a împușcat pe toți clienții din saloon…” > Ipocrizie. Cuplurile în care iubirea a murit de mult se pot lesne recunoaște prin cuvintele alese, excesiv de tandre și protectoare pe care cei doi și le adresează în prezența musafirilor. > Înfrângere. Întreaga inteligență din lume este neputincioasă în fața unei prostii la modă. > Logoree. Dacă încă mai crezi că a „bate câmpii cu grație” nu te costă nimic, încearcă să angajezi un avocat la modă. > Management. Arta de a fi crud – cu orice preț – la momentul oportun. > Miriapod. Femeia asta are niște picioare atât de frumoase, încât regret că nu are mai multe… > Munca. Munca nu îl înnobilează pe om – spune un leneș, ci îl apropie de condiția sclavului. > Păcat. Păcatele sunt exact ca virtuțile: nu trebuie să abuzăm de ele. Păcat… > Primăvară. “Există ploi de primăvară atât de plăcute, încât ai senzația că însuși Cerul plânge cu lacrimi de bucurie” (P.J. Toulet) > Pensie. Pensionarea este un sinonim al dreptului omului în vârstă de a se scleroza, îmbolnăvi, respectiv de a înjura – compensatoriu, dar inutil – guvernul și pe foștii lui șefi. > Permis. A refuza să-ți iei permisul de conducere nu e o probă de lașitate, ci de curaj: alegi, astfel, „locul mortului”. > Politician. „Ignoranța lui este… enciclopedică” (S.J. Lec) > Schimbare. Noul guvern a emis, în fine, o ordonanță salvatoare: impozitele nu vor putea depăși cu mai mult de 16 procente salariile brute. > Scumpete. Apelativ drăgăstos, dedicat sincer – deși ea nu-l va înțelege – nevestei tale în vremuri de criză: „scumpetea” mea, vrei încă un pardesiu… fie… > Senat. O casă de odihnă rezervată, la bătrânețe, foștilor privilegiați ai politicii și afacerilor. > Soție. Soția ideală – scrie Emile Zola – este aceea care, deși nu te înșală, se poartă cu tine atât de grațios și de frumos ca și cum te-ar înșela. Frumos… Dar era valabil în sec. XIX… > Temere. Spui că iubești florile, dar le tai codițele… Spui că iubești câinii, dar îi porți în lesă… Spui că adori păsările, dar le închizi în colivii… Acum afirmi că ești înnebunită după mine… Cum să nu mă tem? > Terțio (non datur?). Ori bei, ori te urci la volan. Nu există alternativă. Și totuși, doar n-o să mergi pe jos – hâc! – până acasă. > Vorbărie („goală”…?). Un uitat condeier: cred că bărbații le vorbesc femeilor ca să se culce cu ele, iar femeile se culcă cu bărbații ca să le poată vorbi… > Zid. Faza finală (1975-1980) a consolidării Zidului Berlinului – expresia cea mai palpabilă și mai tragică a ne-inspiratei sintagme staliniste „lagărul comunist” – a necesitat 50.000 de secțiuni din beton armat cu înălțimea de 3,6 metri și a costat peste 20 milioane de mărci. O sumă cu care s-ar fi putut construi un cvartal de blocuri de locuințe! Hidoasa graniță dintre cele două sisteme politice va avea finalmente 155 km lungime și va fi prevăzută cu senzori de mișcare, șanțuri, garduri de sârmă ghimpată, peste 100 de turnuri de pază și 20 de buncăre. Între cele două centuri paralele se găsea „fâșia morții”, lată de 90 metri, perfect vizibilă zi și noapte și împânzită cu mine și capcane. În ciuda măsurilor draconice și impenetrabilității acestei construcții paranoice, începând cu anul 1961 (când viitorul zid al rușinii era un simplu gard de sârmă ghimpată) peste 5000 de oameni au reușit să evadeze cu succes. Alții 1000 au fost însă uciși, iar un număr mai mare, neprecizat, au fost răniți și lăsați să moară în „fâșia morții”. Lângă fostul punct de trecere – Checkpoint – a fost ridicat un monument format din peste o mie de cruci, care să amintească sacrificiul celor care au plătit cu viața căutarea libertății. Construirea unei bariere imposibil de trecut între Est și Vest – propusă de liderul est-german Walter Ulbricht și aprobată de Hrușciov – era perfect justificată ideologic: în perioada 1949-1962 peste 2,7 milioane de oameni au evadat spre Vest. Astfel încât R.D.G. risca să devină pustie, îndreptățind celebra glumă din vremea comunismului: ultimul cetățean care pleacă din țară este rugat să stingă lumina!