Muzeografa Iustina Humă a declarat presei, luni, că atelierul se va desfășura în arealul Muzeului Satului Bucovinean, de luni până vineri, între orele 10 și 14, iar participanții sunt copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani, care au înclinații artistice. Vor fi lucrative atelierele icoane pe sticlă (20 de locuri), încondeierea ouălor (20 de locuri), prelucrarea artistică a lemnului (20 de locuri), modelaj lut (20 de locuri) și împletituri și tapiserie (20 locuri), iar coordonatori de ateliere vor fi profesori, meșteri populari, artiști plastici, muzeografi. Potrivit Iustinei Humă, înscrierile se fac pe baza fișei de participare completată la Muzeul de Etnografie „Hanul Domnesc”, iar locurile disponibile pe ateliere se vor ocupa în ordinea înscrierii.
Muzeul Satului Bucovinean găzduiește, în perioada 2 – 21 iulie, cea de a XV-a ediție a Atelierului de creație „Micii Meșteșugari”, manifestare organizată de Muzeul Bucovinei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii