Evaluarea națională, prima probă

„Cireșarii” i-au readus pe candidați în vremea copilăriei tocmai încheiate

> 66 de elevi au lipsit la proba de română > 5 candidați au dat proba prin dictare, având mâna ruptă > Un altul a dat teza izolat, având meningită
Primul subiect de la proba scrisă la limba română la Evaluarea Națională i-a readus pe candidați în vremea copilăriei tocmai încheiate, când citeau “Cireșarii”, ei trebuind să-și dovedească cunoștințele pe baza unui fragment din romanul, atât de îndrăgit, al lui Constantin Chiriță. “M-am descurcat foarte bine, a fost ușor”, a spus Andrei, un elev care dă evaluarea la CN “Petru Rareș” și despre care am aflat că e “elev de nota 10”.
 

Mai toți candidații s-au descurcat cu rezolvarea subiectelor în cele două ore prevăzute, unii ieșind veseli din sala de examen chiar de pe la 10,30. “Am făcut tot, n-am pus un titlu, dar nu cred că îmi scade punctajul pentru asta”, a mărturisit o elevă de la Generală 3. Reprezentanții Ministerului Educației au extras varianta de subiect cu numărul 6, la primul punct fiind tocmai fragmentul din “Cireșarii”, pe baza căruia elevii trebuiau să-și dovedească cunoștințele de vocabular și de teorie literară, precum și capacitatea de a înțelege și comenta un text literar. De asemenea, absolvenții claselor a VIII-a trebuiau să-și exprime opinia în legătură cu mesajul transmis. Subiectul al doilea a vizat cunoștințele despre textele non-literare. Elevii au avut de identificat autorul, numele unui articol despre ebook și publicația în care a apărut. Cunoștințele de gramatică au fost verificate pe baza aceluiași text. Cea de-a doua compunere pe care elevii trebuiau să o redacteze avea ca temă trăsăturile unui coleg pasionat de lectură. La proba de ieri, din cei 7059 de elevi suceveni înscriși, au fost prezenți 6993, proba desfășurându-se fără incidente și întârzieri, a precizat Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Potrivit purtătoarei de cu-vânt a acestei instituții, insp. Laura Hacman, 5 dintre candidații la evaluare au dat proba prin dictare, într-o sală separată, ei având mâna ruptă. Un alt elev are meningită și a dat proba cu o altă comisie, fiind izolat într-o clasă de la Școala Generală Nr. 4. Examenul continuă azi cu proba la limba și literatura maternă, dar cum la Suceava nu există elevi care să participe la ea, candidații au un “respiro” până miercuri, când se va desfășura proba scrisă la matematică. Afișarea primelor rezultate este programată vineri, 29 iunie, până la ora 14,00. În aceeași zi, între orele 14,00 și 18,00, pot fi depuse contestațiile, care vor fi soluționate în 30 iunie și 1 iulie. Afișarea rezultatelor finale va avea loc în data de 2 iulie. Media notelor de le evaluare contează la cea de admitere în liceu, aceasta din urmă fiind calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare și media generală a anilor de gimnaziu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: