Spitalul Municipal Rădăuți a sesizat poliția despre faptul că, la această unitate medicală, a fost internat pentru acordarea de îngrijiri Valentin R., de 24 de ani, din comuna Arbore, care prezenta leziuni, ca urmare a unei agresiuni. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, la 20.06.2012, ora 16.30, victima, în timp ce se afla pe str. Dispensarului din localitate, jucând tenis cu alte persoane, din neatenție, a trimis mingea în livada locuinței lui Toader P., de 76 de ani. Proprietarul, aflându-se în livadă la prășit, l-a lovit pe tânăr cu sapa în zona capului, provocându-i leziuni. Valentin R. a fost internat la Spitalul Municipal Rădăuți, cu diagnosticul „fractură piramidală nazală, plagă contuză piramidă nazală, hematom frontal”, necesitând pentru vindecare 20-30 zile îngrijiri medicale. Ulterior, la Spitalul municipal Rădăuți, s-a prezentat și Toader P., care a primit diagnosticul „traumatism cranio-facial minor”, necesitând pentru vindecare un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale. Bătrânul afirmă că a fost lovit cu pumnul de Valentin R., după ce l-a lovit cu sapa. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, Toader P. fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, iar Valentin R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii