Ca parte a Coaliției 2012 pentru Alegeri Corecte, Asociația Pro Democrația a pus la dispoziția cetățenilor, pentru raportarea fraudelor și a neregulilor, un număr de telefon cu acces gratuit – 0800 070 100 – și platforma www.alegericorecte.ro. APD a înregistrat 239 de sesizări, prin intermediul TelVerde – exceptând situațiile în care sesizările au fost soluționate sau cetățenii au solicitat informații din partea APD – și 145 de raportări online. În primul rând, APD consideră îngrijorător faptul că au fost înregistrate cazuri de violențe fizice și verbale, în care a fost necesară intervenția forțelor de ordine, fără însă ca situația să fie soluționată în timp util, pentru ca alegătorii să-și poată exercita votul. Atât cazurile semnalate Asociației, precum și cele menționate pe parcursul zilei de către Ministerul Administrației și Internelor sau situațiile precizate în mass-media relevă deficiențe grave în pregătirea și supervizarea procesului electoral din România de către principalii responsabili instituționali. Procesul observării acestui moment electoral a scos la iveală nenumăratele lacune legislative privind alegerea autorităților locale. Actuala lege – 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale lasă loc interpretării articolelor care privesc aspectele ce țin de organizarea și desfășurarea activității în ziua votului. Acest fapt este evidențiat de nenumăratele hotărâri suplimentare ale Biroului Electoral Central și de sesizările venite de la observatorii APD. Slaba pregătire a președinților BESV a dus la un proces electoral haotic în anumite secții de votare: prevederi ale legii interpretate după bunul plac de către președinții birourilor electorale ai secțiilor de votare, obstrucționarea observatorilor acreditați în a-și desfășura misiunea, continuarea campaniei electorale în interiorul și lângă secțiile de vot, aglomerări ale cetățenilor în exprimarea votului, încetinirea procesului de numărare a voturilor. În perioada imediat următoare, Coaliția pentru Alegeri Corecte va publica pe platforma online www.alegericorecte.ro rapoartele rezultate în urma monitorizării alegerilor, respectiv mass-media în perioada electorală. Menționăm faptul că platforma alegericorecte.ro rămâne în continuare la dispoziția cetățenilor pentru urmărirea sesizărilor și pentru informarea cetățenilor. În același timp, pe această cale, Coaliția pentru Alegeri Corecte mulțumește cetățenilor și observatorilor acreditați pentru implicarea civică de care au dat dovadă.
În vederea unui proces electoral corect și responsabil, Asociația Pro Democrația (APD) a monitorizat desfășurarea procesului electoral, atât în perioada de precampanie, cât și în ziua votului din data de 10 iunie 2012.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii