18 absolvenți de liceu din zona Siret s-au înscris la proba de competențe în limba maternă

 

La proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română s-au înscris 5979 de candidați suceveni, la probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională și a competențelor digitale fiind înscriși 5688, respectiv 5455 de candidați, a informat insp. Laura Hacman, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Suceava. De asemenea, la proba de competențe lingvistice de comunicare orală în limba maternă, și anume ucraineana, s-au înscris 18 candidați din zona Siret. Proba de competențe de comunicare în limba română a început ieri în 22 de centre de bacalaureat din județ și va dura până pe 13 iunie, după care va urma cea la limbi moderne. Anul acesta, la bacalaureat s-au înscris 6678 de candidați din județul Suceava, din care 5951 sunt din seria curentă, iar 727 din seriile anterioare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI