Echipa LPS Suceava este pregătită pentru turneul final

În perioada 14-16 iunie, la Turda, se va desfășura turneul final al campionatului național de handbal masculin pentru juniori IV. În acest ultim act al competiției este calificată și formația Liceului cu Program Sportiv din Suceava.
 

Echipa pregătită de profesorul Răzvan Bernicu va avea ca adversare în grupă formațiile „U” Cluj, CSȘ 3 Steaua București, Progresul Băilești, CSȘ Viitorul Pitești și Unirea Sânnicolau Mare. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare în grupă, pentru ca apoi câștigătoarele grupelor să joace pentru locurile I-II, iar echipele clasate pe locul secund în grupe pentru locurile III-IV. LPS Suceava s-a calificat la turneul final și la minihandbal Recent, la Onești, a avut loc turneul semifinal la minihanbal pentru echipele masculine. Echipa LPS Suceava, pregătită tot de profesorul Răzvan Bernicu, a terminat neînvinsă competiția după ce a trecut pe rând de Axiopolis Cernavodă cu 11-5, de CSȘ Tecuci cu 17-5, de LPS Vaslui cu 19-9, pentru ca în finală să depășească formația gazdă CS Onești cu 14-3. La finalul turneului, suceveanul Emanuel Muntean a fost recompensat cu titlul de golgheter, în timp ce colegul său de echipă Claudiu Lăzurcă a primit titlul de cel mai tehnic jucător.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI