Personaje

Un grup de inițiativă format din câteva asociații, sindicate și ong-uri a organizat într-o sală aparținând unuia dintre supermaketurile Sucevei o dezbatere cu cei care candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean pe o temă de larg interes. Prezența, atât a celor invitați, cât și a cetățenilor a fost lamentabilă sau aproape. Explicațiile sunt multe și dintre ele o alegem pe cea care marchează dezinteresul pentru asemenea întâmplări. Cel al candidaților vine din teamă, neîndemânare sau chiar dispreț. Cel al asistenței – din conștiința inutilității spectacolului, atâta vreme cât nu se vor afla niciodată atât de mulți electori într-o sală încât să asculte, să cântărească și să-și regleze votul în funcție de prestația candidaților. Succesul unor asemenea dezbateri publice poate fi obținut doar în condițiile unei audiențe largi, maxime, asigurată de un canal sau mai multe de televiziune sau radio.

 

Oricâtă bunăvoință și capacitate de organizare ar avea o publicație scrisă, ea nu poate recurge la acest gen de dezbatere electorală pentru că nu poate reflecta spontaneitatea, prezența de spirit, scânteierile de spirit, de idee și de cuvânt ale protagoniștilor. Or, nefiind un seminar, ci până la urmă un spectacol, textul scris nu va putea reda, nici integral și nici cu nuanțele fiecăreia, intervențiile preopinenților în toată savoarea sau câlțoșenia lor. E de mirare deci că un personaj care are pretenția că știe câte ceva despre mersul lucrurilor în politică, administrație, lume cerea de curând socoteală mass-media scrise că nu a provocat asemenea dezbateri electorale în actuala campanie. Știind-o o ființă inteligentă, o rog să-și acorde răgazul necesar pentru a înțelege exact ce ne-a cerut. Să reproducem integral cuvântul fiecăruia, replicile, contrareplicile? Pentru 11 candidați ne-ar trebui două ediții de ziar. Să facem sinteze? Dar sintezele le fac șefii dumnealor de campanie (dacă au), că noi le putem greși, prost interpreta, răstălmăci și ne trezim cu replici… Eu cred că personajul a scăpat o prostioară. Și ar rămâne așa, dacă n-am descoperi sub ea un anume mod de a gândi despre presă. Personajul vrea să sugereze că facem un serviciu exact celui căruia îi facem, în esență, servicii: cititorului, cetățeanului, obștii. În fond însă, serviciul acesta i-l facem dumisale, pentru că el nu este Mesia și noi ar trebui obligatoriu să-i facem cunoscut Cuvântul, ci un oarecare (până demonstrează contrariul), care cerșește Putere. Și care, dacă ajunge la Putere, urechește vajnic presa dacă-i cercetează faptele cu grijă pentru adevăr. Unul dintre motivele pentru care tirajele presei scrise scad este tocmai acela că băieții ăștia se cred personajele perpetue și neapărat pozitive ale fiecărei ediții de ziar. Și au ei grijă să ne facă să nu uităm această „axiomă”.