În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe la ora 3.30, în discoteca din Liteni – Moara s-a scos cuțitul. Gheorghe D., de 27 ani, din comuna Șcheia, avându-l părtaș la scandal pe Radu S., de 34 ani, din Valea Moldovei, a scos o lamă de 10 cm și a înfipt-o în burta unui localnic, Nicolae T., de 32 de ani. Acesta a ajuns la spital cu o tăietură deasupra buricului și cu intestinul subțire atins de cuțit, a fost operat, dar viața nu i-a fost în pericol. După înjunghiere, administratorul localului a încercat să-i ia cuțitul agresorului, acesta a răspuns spărgând mai multe sticle și izbind casa de marcat. S-a dispus arestarea preventivă a lui Gheorghe D. și reținerea pe o perioadă de 24 ore a lui Radu S., cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri”, „lovire”, „amenințare”, „distrugere” și „port ilegal de arme albe”. La Fântânele, doi frați, Constantin D., de 29 ani, și D.A., de 17 ani, l-au bătut pe Florin D., de 23 de ani, căruia i-au cărat la pumni și picioare de i-au rupt și dinții. Fiind toți trei în stare de ebrietate dar cu forțe inegale, a fost nevoie în cele din urmă de intervenții medicale ale personalului de pe ambulanță. Florin D. a ajuns la Urgențe, unde a fost diagnosticat cu “TCF prin agresiune, plagă contuză buză inferioară, plagă mandibulară inferioară, leziuni dentare”. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale va fi încadrată și fapta pentru care vor fi cercetați frații bătăuși. Doi soți din Slatina au primit lovituri cu câte o sticlă în cap, chiar în fața magazinului din centrul satului. Agresorii, tatăl și fiu – Adrian și Daniel G. Bărbatul și femeia au ajuns la spital pentru a-și trata leziunile suferite, iar tatăl și feciorul, în cercetarea polițiștilor pentru „lovire sau alte violențe” și „ultraj contra bunelor moravuri”. Beți morți, Daniel G., de 35 ani, din comuna Dorna Arini, și Alin G., de 24 ani, din localitate, s-au bătut în fața unei case din zona Obor din Șcheia. Cel de-al doilea a scos un cuțit și l-a lovit în zona capului pe celălalt, care a fost transportat la U.P.U. Suceava, pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. La audieri, Alin G. a fost foarte recalcitrant și, deși i-a păsat prea puțin de ea, a primit amendă. Sunt șanse sigure să-i pese mai mult de dosarul penal întocmit lui pentru “lovire sau alte violențe” și „port fără drept de cuțit”.
Duminica Mare a fost parcă ziua păruielilor, cel puțin patru cazuri de agresiune ajungând în cercetarea polițiștilor, iar victimele acestora, pe mâna medicilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii