Întâlnire cu fermierii

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit ieri, la sediul CJ, cu zeci de fermieri din județ și cu conducerea Federației Agricultorilor „Fermierul”, al cărei președinte este Ginu Costel Toma.
 

Luând cuvântul, acesta s-a referit la rolul activ pe care Gheorghe Flutur l-a jucat în promovarea proiectelor Federației, „a fost alături de noi și în proiectele anterioare”, a reamintit el asistenței. Arătând că se află la Suceava ca invitat la lansarea proiectului „Produs în Bucovina”, dl Toma a mai spus: „E un lucru foarte bun acest proiect. La noi, în Vrancea, ne chinuim să facem ceva asemănător, dar nu am găsit sprijin”. Dovedind asistenței că este un bun cunoscător al domeniului în fruntea căruia a fost cândva în calitate de ministru, Gheorghe Flutur a adus în discuție majoritatea lucrurilor bune, dar și neîmplinirile agriculturii județului, constatând că centralizatorul proiectelor de dezvoltare rurală numără în jur de 950 de dosare. „Oameni buni, am o rugăminte mare la dumneavoastră. Aici, la Suceava, aș vrea să ridic o problemă foarte serioasă: cea a serviciilor neagricole din mediul rural. În mediul rural au cam dispărut serviciile. Există un gol care trebuie inteligent valorificat. De la service-uri de reparat orice, până la ateliere pentru meșteșugari… Fiecare localitate are nevoie de 1-2-3 asemenea activități economice. Avem potențial, dar cineva trebuie să se apuce de treabă!”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI